21 februarie 2023

‼️ 𝐅𝐒𝐋𝐈: 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐦 𝐠𝐫𝐞𝐯𝐚 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐚, 𝐝𝐚𝐜𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐚 𝐢𝐠𝐧𝐨𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞!!

 Comunicat de presa

👉 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi și interese le apără, îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluția învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia „În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea  întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

⚠️ Transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice. Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată. 

❗️Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE  şi nu numai. 

📌 De asemenea, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia „Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.” 

‼️ Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei. 

📌 FSLI şi FSE „SPIRU HARET” îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ.

   ✅ FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele: 

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

 b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

 c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

 d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e)  în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic. 

‼️ 𝐈𝐧 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐫𝐚𝐦𝐚𝐧 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞, 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭:  

𝟏. 𝐏𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐢 𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝐬𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑;

𝟐. 𝐌𝐚𝐫ș 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚𝐬𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟑;

𝟑. 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 GREVEI GENERALE 𝐢𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐚𝐝𝐚 𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐚𝐢;

𝟒. 𝐀𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞.

      PREŞEDINTE,                                       

Simion HANCESCU

20 februarie 2023

FSLI-CALENDAR PROTESTE!

📒
În cadrul ședinței Colegiului Național al Liderilor Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, desfășurată în data de 16 februarie 2023, s-au analizat problemele cu care se confruntă salariații din învățământ.
✅
În ceea ce privește personalul didactic auxiliar, având în vedere că există nemulțumiri justificate, deoarece pentru o parte dintre aceștia salariile de bază nu au mai fost majorate din anul 2018, când au atins nivelul salariilor de bază prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, s-a căutat identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor acestora.
‼️
Colegiul Național al Liderilor a stabilit că, în perioada imediat următoare, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ va transmite Parlamentului două inițiative legislative, prin care să se prevadă:
- completarea art. 16 al Lit. B) a Capitolului I din Anexa nr. I la Legea- cadru nr. 153/2017, astfel încât personalul didactic auxiliar să beneficieze de sporul de suprasolicitare neuropsihică de 10% din salariul de bază;
- acordarea sporului pentru complexitatea muncii personalului didactic auxiliar, precum și exceptarea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământ de la menținerea cel mult la nivelul lunii decembrie 2022 a cuantumului brut al sporurilor, indemnizațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar.
👉
Colegiul Național al Liderilor FSLI a avut în vedere faptul că, în raport de activitatea desfășurată de personalul didactic auxiliar, nu există niciun considerent pentru care aceste categorii să nu beneficieze de sporurile mai sus menționate, ce se acordă personalului didactic, respectiv, personalului contractual din Ministerul Educației și instituțiile subordonate acestuia. De asemenea, s-a ținut cont de imposibilitatea legală de a se calcula sporurile și indemnizațiile cuvenite personalului din învățământ în raport de salariul de bază deținut/aflat în plată, instituită prin prevederile art. I alin. (5) din O.U.G. nr. 168/2022, prin care acestea sunt menținute cel mult la nivelul lunii decembrie 2022.
✅
În ceea ce privește problemele de natură salarială specifice personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, dar și cele specifice personalului nedidactic, care au fost deja aduse la cunoștința Executivului, inclusiv cu prilejul pichetării sediului Guvernului din data de 01.02.2023, membrii Colegiului Național al Liderilor F.S.L.I. a stabilit un calendar de proteste la care vom recurge dacă, până cel mai târziu la date de 01.03.2023, Guvernul României nu va prezenta soluțiile concrete de rezolvare a acestora.

‼️
De asemenea, în urma analizării problemelor cu care se confruntă toate categoriile de salariați din învățământul preuniversitar, s-au stabilit:
1) Obiective ale Federației Sindicatelor Libere din Învățământ pentru perioada următoare:
a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar (soluțiile identificate se regăsesc în prima parte a informării);
c) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
d) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
e) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
f) implicarea în finalizarea și aprobarea noii Legi a salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât să obținem aplicarea grilei de salarizare propusă, menită să reconsidere poziția pe care o ocupă personalul din învățământ în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
g) implicarea în elaborarea proiectului Legii învățământului preuniversitar;
h) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflației.
‼️
2) Calendarul acțiunilor de protest pe care Federația Sindicatelor Libere din Învățământ le va organiza, în măsura în care Executivul nu va găsi soluții pentru rezolvarea problemelor salariaților din sistemul educațional:
📌
Martie 2023 - se vor desfășura acțiuni de pichetare a sediului Guvernului, precum și a sediilor prefecturilor;
📌
Aprilie 2023 - acțiuni de pichetare a sediului Guvernului, precum și a sediilor prefecturilor;
📌
Mai 2023 - marș de protest, de amploare, desfășurat în București;
📌📌
grevă pe durată nedeterminată, declanșată în ultima decadă a lunii mai 2023.

Preşedinte,
Simion HANCESCU

9 februarie 2023

Există riscul ca angajații din învățământ să nu primească salariile la timp!



📌 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, cer public Ministerului Educației să explice de ce nici până la ora actuală kit-ul de actualizare a programului de calcul al salariilor EDUSAL nu a fost trimis în teritoriu și cine se face vinovat pentru această situație.

👉 Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităților de învățământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informațiile primite, secretarele și contabilele spun că este puțin probabil să reușească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, așa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori.

‼️ Nu ne interesează că Ministerul Educației a fost în negocieri pentru prelungirea contractului cu firma care livrează programul, ne interesează doar ca angajații din sistem să-și ia salariile la timp. Cei mai mulți dintre salariați au împrumuturi, facturi de plată și alte cheltuieli, iar această întârziere le creează probleme în relația cu terții.

📌 Cerem Ministerului Educației să publice acest contract și să precizeze cât a plătit în ultimii 10 ani firmei care a realizat și asigură mentenanța EDUSAL. De asemenea, considerăm că este necesar ca Ministerul Educației să dezvolte propriul soft pentru calculul și plata salariilor pentru ca astfel de întărzieri să fie evitate. În plus, solicităm ca persoanele care se fac responsabile pentru această întârziere să fie trase la răspundere.

👉 Menționăm că nu este prima dată când modificările aduse aplicației EDUSAL sunt trimise cu întârziere sau cu erori de calcul. De fiecare dată colegii din unitățile de învățământ, care se ocupă de plata salariilor, sunt obligați să stea peste program sau să lucreze de acasă, în timpul liber. Cu toate acestea, orele suplimentare nu sunt plătite.

3 februarie 2023

S.L.I. VRANCEA a participat la pichetarea Guvernului României:


🔺Astăzi, 1 februarie 2023, a avut loc pichetarea sediului Guvernului României, acțiune de protest la care au participat circa 1500 persoane, multe dintre acestea venind de la distanțe apreciabile. 

Protestul de astăzi a scos încă o dată în evidență faptul că există nemulțumiri majore în rândul salariaților din învățământ.

🔴O delegație a reprezentanților celor 3 federații organizatoare ale acestui protest, respectiv Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER“ a purtat discuții cu reprezentanți ai Executivului desemnați de Premierul Nicolae Ionel Ciucă, și anume: doamna Ligia Deca, ministrul Educației, domnul Mihnea Claudiu Drumea, consilier de stat la Cancelaria Prim-Ministrului, domnul Sorin Ion, Secretar de Stat Învățământ Preuniversitar în Ministerul Educației și domnul Mădălin-Cristian Vasilcoiu, Secretar de Stat în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. 

Reprezentanții părții sindicale au reamintit reprezentanților Executivului motivele protestului de astăzi, revendicări care au fost aduse la cunoștința Prim-Ministrului și la data de 19.12.2022 în cadrul întâlnirii de la Guvern.

👉Reamintim revendicările părții sindicale:

1. Aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru personalul nedidactic;

2. Elaborarea unei noi grile de salarizare pentru salariații din învățământ, care să țină cont de importanța muncii prestate; găsirea unei soluții pentru majorarea indemnizațiilor pentru personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar, precum și pentru directorii instituțiilor de învățământ care nu au mai obținut nicio majorare în ultimii 3 ani;

3. Majorarea indemnizațiilor celor care ocupă funcții de conducere, atât pentru personalul didactic auxiliar, cât și pentru directorii unităților de învățământ, având în vedere că acestea nu au mai fost majorate în ultimii patru ani;

4. Aplicarea regulamentului pentru condiții de muncă pentru toate categoriile de salariați din învățământ;

5. Elaborarea normativelor pentru personalul nedidactic și didactic auxiliar.

✅Referitor la revendicarea de la pct. 1, domnul consilier Drumea a afirmat că s-au făcut analize pe marginea acestei probleme și că se încearcă găsirea unei soluții.
Partea sindicală a solicitat ca acest lucru să fie tranșat în cel mai scurt timp, existând promisiunea ca săptămâna viitoare să se ia o decizie, sperăm noi, favorabilă.

✅În ceea ce privește revendicarea de la punctul 2, având în vedere faptul că aplicarea grilei propuse de Ministerul Educației, împreună cu partenerii sociali, implică suplimentarea consistentă a bugetului Ministerului Educației, reprezentanții celor 3 federații sindicale au solicitat o întâlnire cu liderii partidelor politice din coaliția guvernamentală.

✅Legat de punctul 3, reprezentanții federațiilor sindicale au solicitat ca acest lucru să se rezolve prin actul normativ care trebuie dat pentru aplicarea imtegrală a legii nr.153/2017 pentru personalul nedidactic;

✅Referitor la cerințele de la punctele 4 și 5, în perioada imediat următoare, vor începe discuțiile la Ministerul Educației.
Partea sindicală a atras atenția că, dacă nu se va primi în cel mai scurt timp un răspuns favorabil, protestele vor continua cu o amploare și mai mare.

❗Mulțumim tuturor celor care au participat la această acțiune de protest‼