3 ianuarie 2021

Austeritatea anunțată de Guvernul Cîțu îndeamnă la declanșarea acțiunilor de protest în educație!


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste 165.000 de salariați din învățământ, protestează față de politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună în aplicare.

În condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie profesională. 

După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu  data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie și de la data de 1 septembrie 2021.

De asemenea, după 3 ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în învățământul special sau care predau în regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!!!

Aceasta este ”răsplata” pentru efortul uriaș depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învățarea online? Prin efortul personal, financiar și material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învățământ cu dispozitivele tehnice necesare, așa cum prevedea legea, fiind nevoiți să lucreze de pe laptopurile și telefoanele personale  și să găsească singuri soluții de avarie, astfel încât procesul de predare- învățare-evaluare  să continue.

Puterea de cumpărare a salariaților din învățământ, în condițiile de față, îi plasează pe cei mai mulți la limita subzistenței, dacă ne raportăm la necesarul coșului minim de consum pentru un trai decent. Conform Legii 174/2020, un trai decent înseamnă ca o familie formată din doi adulți și doi copii trebuie să aibă un venit net lunar de aproximativ 7.000 de lei. Având în vedere că un astfel de venit este obținut de o familie de cadre didactice care au o vechime de 35 de ani la catedră, este evident că cei mai mulți angajați din sistemul de educație nu ajung la acest venit și se încadrează în categoria celor cu un nivel de trai cu mult sub cel decent.

Acestea sunt o parte dintre nemulțumirile oamenilor din sistemul de învățământ preuniversitar și conform semnalelor primite, se dorește declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare.

”Nu se poate să acceptăm ca educația să fie din nou sacrificată, ori de câte ori bugetul țării devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajaților din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci când vorbește despre austeritate sau măsuri drastice de relansare a economiei, taie adânc în veniturile angajaților din sistemul de educație. Pentru noi amânarea celor două creșteri salariale care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 septembrie 2020 și de la data de 1 septembrie 2021, raportată la scumpirea alimentelor și a utilităților, înseamnă nu doar o amânare a măririlor salariale, ci o tăiere. Colegii noștri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare. A fi un bun Executiv nu înseamnă să tai de pe listă sau să amâni, ci înseamnă să găsești cea mai bună soluție prin care angajații de care ai mare nevoie, cum sunt cei din învățământ, să nu fie afectați! Orice atingere de acest gen a sistemului de educație înseamnă șubrezirea acestuia și o deprofesionalizare a angajaților săi. În aceste condiții protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovați sunt cei aflați la conducerea acestei țări!”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.