6 septembrie 2021

Demersuri salariale-Scrisoare adresată ministrului muncii.

 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație ,,SPIRU HARET"  și Federația Națională Sindicală ,,Alma Mater", in numele celor peste 300.000 de salariați din învățământ ale căror drepturi și interese le reprezintă, vă adresează rugămintea de a stabili, într-un termen cât mai scurt, o întâlnire în cadrul căreia să discutam problema acută a salarizării personalului din învățământ. 

 Vă reamintim că, încă de la intrarea in vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, salarizarea personalului din învățământ a fost inechitabilă, coeficienții de salarizare situându-se în pătrimea inferioara a raportului salarial, ceea ce nu reflectă importanța sociala a muncii desfășurate în unitățile  și instituțiile de învățământ din Romania. 

 

Tratamentul inechitabil a continuat: în timp ce alte categorii de salariați au beneficiat de acordarea salariilor maxime încă din anul 2018 (o parte din salariații din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Sănătate și asistență socială") sau de stabilirea salariilor de bază conform unor criterii diferite, care au asigurat o salarizare superioară (funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație" din aparatul propriu al consiliilor județene, primarii și consilii locale, din instituțiile și serviciile publice de interes local și județean din subordinea acestora, personalul care ocupa funcții de demnitate publică), personalul din învățământ nu a atins nici până în prezent maximul salarial prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022.


Descarca adresa catre Ministerul Muncii.pdf

Demersuri salariale - Petiție: „Vrem salarii decente în educație!”

 Având în vedere prevederile art. 38 alin. (41) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora personalul didactic din învățământ ar fi trebuit să beneficieze, începând cu 1 septembrie 2021, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022;

 Întrucât: 

  • salariile din sistemul de învățământ sunt la limita inferioară a grilei de salarizare,
  • sistemul de învățământ este singurul domeniu în care nu se acordă sporurile pentru condiții de muncă,
  • la ora actuală ne confruntăm cu îmbătrânirea corpului profesoral, situație dublată de un exod al personalului calificat,
  • sistemul este incapabil să atragă tineri cu vocație pentru cariera didactică, din cauza salariilor complet neatractive;

  

Față de refuzul Guvernului de a acorda creșterea salarială prevăzută de lege, în actualul context al creșterii inflației și a prețurilor la utilități și nu numai, consecința fiind scăderea accentuată a puterii de cumpărare; 

 

Noi, semnatarii prezentei Petiții, solicităm Guvernului României majorarea salariilor începând cu 1 septembrie 2021 și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toți angajații din învățământ. 

 

De asemenea, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, solicităm ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ,  principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant reprezintă o pătrime din indemnizația Președintelui României. 

 

Susținem toate demersurile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federației Naționale Sindicale „ALMA MATER“ pentru atingerea acestor obiective.


DESCARCĂ PETIȚIA.doc

9 august 2021

Precizări privind indemnizația pentru titlul științific de doctor

 În data de 05.08.2021, Curtea de Apel București – Secția a IX-a de Contencios Administrativ și Fiscal, a admis cererea de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021, formulată de Federația Sindicatelor Libere din învățământ și F.S.E. „Spiru Haret”, care formează obiectul dosarului nr. 4847/2/2021. Reamintim că art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021 stipulează: : „Prevederile ort. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017.”

Curtea de Apel București a dispus: „Admite acțiunea. în baza art. 14 din Legea nr.554/2004, suspendă executarea art. 1 alin.(2) din Ordinul nr.3993/2021 emis de pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea ordinului. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr.554/2004. Calea de atac se depune la Curtea de Apel București-Secția a IX-a CAF, conform art.490 alin.(l) Cod pr. civ. Pronunțată azi, 05.08.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.”

Precizăm că suspendarea executării are ca efect încetarea oricărei forme de executare până când se va pronunța Curtea de Apel București asupra acțiunii în anularea art. 1 alin. (2) al ordinului, acțiune pe care federațiile o vor promova în măsura în care această victorie sindicală nu va determina ministerul să modifice O.M.E nr. 3993/2021, în sensul abrogării art. 1 alin. (2) al acestui ordin.

Menționăm că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea în anulare trebuie depusă în termen de 60 de zile de la suspendarea executării.

Având în vedere suspendarea executării art. 1 alin. (2) din OME nr. 3993/2021, dispusă de Curtea de Apel București la data de 05.08.2021, FSLI și FSE Spiru Haret vor cere, de urgență, ministerului să transmită precizări unităților de învățământ că nu se mai poate executa această prevedere, astfel încât, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2021, cadrelor didactice care au dobândit gradul didactic I în baza titlului științific de doctor, anterior datei de 01.07.2017, să li se plătească indemnizația pentru titlul științific de doctor.

Cele două federații reprezentative din învățământ s-au adresat, printr-o adresă comună, Ministerului educației solicitându-i să transmită precizări în teritoriu din care să rezulte încetarea executării art. 1 alin (2) din OME 3993 din 2021.

Descarcă adresa comună .pdf

Soluție Curtea de Apel Bucuresti.pdf

18 iunie 2021

Ordinul ME 3988/15.06.2021 privind aprobarea normelor de plată a personalului din cadru comisiilor desemnate în cadrul concursurilor și examenelor nationale

 Ordinul poate fi descărcat de aici: OME-3988_15.06.2021_-plata-comisii

Ordinul Ministrului Educație 3993/16.06.2021

 Ordinul Ministrului Educație 3993/2021 care prevede calculul corect al dirigentiei, gradatiei de merit, activității la clase simultane, activității în inv. special, activității de CFP ptr contabili a apărut in M.Oficial!

Așadar începând cu luna iulie salariile vor fi calculate corect. Acest lucru ne da speranța că procesele pe care SLI Vrancea le are pe rol la Tribunalul Vrancea in acest moment pentru calcularea corecta a acestora ca majorări ale salariului de baza în plată se vor câștiga, astfel încât sa putem obține recalcularea lor de la data apariției Legii salarizării unitare 153/2017!


5 aprilie 2021

Demers FSLI privind dreptul la concediul de odihna al personalului din invatamant!

📣Raspunsul M. Educatiei cu privire la solicitarea legata de impunerea forțată a concediului de odihna pentru personalul din invatamantul preuniversitar❗










22 martie 2021

Adresa catre ME privind dreptul la concediul de odihna a personalului din invatamant!!!

 În ultima perioadă s-au primit numeroase sesizări că programul EDUSAL obligă unitățile de învățământ ca „pe perioada vacanțelor, întregul personal didactic de predare, inclusiv personalul de conducere, să se afle în concediu de odihnă„, fără a se ține cont de programările colective și individuale aprobate în consiliul de administrație în primele două luni ale anului școlar. Practic un program informatic impune unităților de învățământ preuniversitar de stat să recurgă la ilegalități, în defavoarea salariaților din învățământ.


Adresa înregistrată la ME cu nr 10249/19.03.2021.pdf

15 februarie 2021

FSLI: Avem un Guvern opac, care ignoră dialogul social și care ia măsuri de austeritate ilogice!


În anul 2021 se repetă scenariul din anii 2009-2010? Avem un  Guvern opac, care ignoră dialogul social și care ia măsuri de austeritate ilogice!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste  165.000 de membri de sindicat, dezaprobă public politica Guvernului-Cîțu prin care este refuzată orice formă de dialog social. Cele trei federații sindicale reprezentative din învățământ au suspendat o acțiune de protest pentru care au obținut aprobare, pentru ca reprezentanții lor să se întâlnească cu Prim- ministrul Guvernului României, Florin Cîțu. Acesta însă a refuzat să dialogheze.

Dacă guvernanții s-ar fi ascuns de ochii lumii, pentru a lucra în liniște și a găsi soluții la problemele economice pe care le are România și pentru a veni în sprijinul salariaților, ar fi fost de lăudat. Doar că munca lor asiduă” a fost orientată doar spre tăierea cheltuielilor, pentru a reduce cât mai mult deficitul, fără ca aceasta să fie o cerință imperativă a celor de la Bruxelles, ceea ce înseamnă doar servilismul Guvernului nostru.

Această politică a ușilor închise promovată de Coaliția: PNL-USR PLUS-UDMR, ne amintește de perioada nefastă a Guvernului Boc din anii 2009-2010, când austeritatea impusă a fost cuvântul de ordine. Constatăm că năravurile celor care au guvernat atunci, au revenit!

Refuzul Guvernului de a dialoga sporește nemulțumirea în rândul salariaților din educație.  În aceste condiții, CUI NE PUTEM ADRESA? Solicităm intervenția Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, care, potrivit Constituției României, are rolul de mediator între instituțiile statului. Intervenția Președintelui României se impune, având în vedere că bugetul de austeritate propus pentru educație va însemna eșecul Programului domniei sale, “România Educată”.

Este evident că cei care conduc acum România au ca preocupare principală în aceste zile împărțirea funcțiilor din această țară și numirea prietenilor sau clienților de partid în posturile cheie, călcând în picioare principiul meritocrației pentru accederea în funcții publice, clamat în campania electorală. Toate acestea nu fac altceva decât să sfideze populația care printre altele i-a și votat!  

2,5% din PIB ar urma, potrivit unor surse neoficiale, să fie bugetul alocat educației în anul 2021  de la bugetul de stat. Cum traducem acest procent? România este codașa țărilor membre ale UE în ceea ce privește investiția în educație care este, în medie, de aprope 5% din PIB la nivel european. Asta înseamnă continuarea politicii de subfinanțare a unui domeniu pe care specialiștii îl consideră fundamental pentru progresul economic. Când România are peste 800 de unități școlare cu toalete ca în Evul Mediu, cum își permit guvernanții să nu facă efortul de a suplimenta fondurile pentru educație?  De fapt, domnul Florin Cîțu pune acum în practică ceea ce a afirmat atunci când era ministru de finanțe: “Pentru mine educația și sănătatea nu sunt domenii prioritare”. O viziune toxică, domnule Prim- ministru!

Din păcate, nu numai investițiile în infrastrutura școlară au de suferit din cauza acestor politici de austeritate nesăbuite, ci și salariații din învățământ. Cu salarii situate în pătrimea inferioară a grilei de salarizare, angajații din educație stau acum cu altă sabie deasupra capului. Doamna deputat Violeta Alexandru, fost ministru al muncii, a identificat niște sporuri “suspecte” în învățământ: este vorba despre sporul acordat pentru cadrele didactice care lucrează în zone izolate, adică la școli unde mulți profesori merg pe jos kilometrii întregi sau ajung acolo doar cu ajutorul căruțelor trase de cai, ori cu barca. Eliminarea acestui spor din aceste zone izolate ar conduce la creșterea exponențială a numărului de cadre didactice necalificate, care astăzi este de aproape 4.000, România fiind unică în Europa la acest capitol, cauza principală fiind salariile total nemotivante din învățământ.

Guvernul a decis și eliminarea voucherelor de vacanță. Ceea ce nu știe actualul Executiv este faptul că acordarea acestor vouchere a însemnat enorm pentru mulți salariați din învățământ, în special pentru cei cu venituri foarte mici care și-au permis să meargă pentru prima dată, după mulți ani, în concediu. Însă ceea ce este și mai ciudat, această decizie a suspendării voucherelor vine într-un moment în care industria turismului românesc este grav afectată, iar acordarea acestor vouchere ar fi însemnat salvarea de la faliment a multor firme de turism. Asta înseamnă lipsă de viziune economică!

Se vorbește despre eliminarea indemnizației de hrană! Ar fi o altă lovitură pentru mulți salariați din învățământ. Având în vedere că în învățământ sunt aproximativ 60.000 de salariați care câștigă lunar aproape de salariul minim pe  economie, eliminarea acestei indemnizații ar avea consecințe grave asupra lor, pentru că nu ar avea din ce să supraviețuiască. Printre cei loviți  de această decizie sunt și cadrele didactice tinere care au venituri lunare mai mici de 2.500 de lei.

Înțelegem că 2021 este pe plan mondial un an dificil din punct de vedere economic, dar haideți să fim sinceri: unde sunt strategiile de relansare economică, unde sunt fondurile absorbite din PNRR sau cele europene? Unde sunt proiectele de investiții? Unde este sprijinul acordat mediului privat? Nu există nimic! Există probabil doar o clientelă politică pentru care trebuie să se facă acum deconturi!

 Educația nu e o prioritate nici în acest an, dar se pare că niciun domeniu de activitate nu reprezintă o prioritate. Mă întreb, acest Guvern are vreo strategie pentru a scoate țara din impas? Tot ceea ce apare în spațiul public sunt fie bâlbâieli, fie anunțuri legate de austeritate sau contre acide între membrii coaliției de guvernare cauzate de neînțelegerile de la împărțirea funcțiilor. Toate acestea formează un tablou premergător crizei economice și sociale pentru care acest Guvern se face cu totul responsabil. Refuzul guvernanților de a majora salariile personalului didactic, așa cum prevedea legea, neasigurarea sumelor necesare pentru calculul corect al salariilor, care oricum sunt foarte mici, dezinteresul de a se asigura vaccinurile pentru cadrele didactice care în această perioadă sunt expuse riscului îmbolnăvirii cu Coronavirus, precum și celelalte probleme prezentate, nu sunt altceva decât motive prin care guvernanții îi invită pe salariații din învățământ în stradă, pentru a protesta, moment care se va întâmpla cât de curând, dacă este refuzat în continuare dialogul social prin care încercăm să găsim soluții pentru sprijinirea angajaților din Educație. Lipsa comunicării și a negocierilor va transforma acest an într-unul al revoltelor de stradă, iar Guvernul va reuși să rămână în istorie ca un alt Executiv care a dat greș într-un an de criză, pentru că nu a avut niciun plan de redresare, ci doar de tăiere. Scăderea puterii de cumpărare în rândul salariaților din educație nu va duce la relansarea economică, ci doar la adâncirea unor discrepanțe sociale existente deja între aceștia și alte categorii privilegiate„, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

1 februarie 2021

FSLI: Atenție mare la redeschiderea școlilor! Nu ne permitem nicio greșeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor și a colegilor noștri!

      Redeschiderea unităților de învățământ începând cu data de 8 februarie 2021 va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educație, dar totul trebuie gândit și făcut cu mare responsabilitate. Nu trebuie să uităm de implicarea fiecărui participant la actul educațional  pentru respectarea măsurilor sanitare; trebuie să evităm pe cât posibil apariția unor noi focare, așa cum s-a întâmplat în cazul Școlii 28 din Capitală și să avem grijă de colegii și elevii care au boli cronice și care sunt vulnerabili în fața contaminării cu noul Coronavirus.

     Federația Sindicatelor Libere din Învățământ anunță pe această cale că va acorda întreg sprijinul membrilor săi și nu numai, prin susținerea unui plan coerent realizat de Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Sănătății. Prin urmare, solicităm, pentru protecția directă a angajaților din învățământ și a elevilor și indirectă a familiilor acestora, următoarele:  

1.    Asigurarea echipamentelor și a produselor de dezinfecție în toate unitățile de învățământ din întreaga țară;

2.    Instruirea corectă a personalului care se ocupă de curățenia unităților de învățământ;

3.    Vaccinarea personalului din educație cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin;

4.    Gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar și introducerea orelor remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor , dar și a personalului didactic;

5.    Stabilirea unei linii suport în cadrul unităților de învățământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoștințelor la clasă;

6.    Regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare;

7.    Acordarea unei atenții deosebite în clasele cu învățământ simultan, în ceea ce privește recuperarea materiei din perioada școlii online;

8.    Susținerea consilierilor școlari în acordarea sprijinului necesar elevilor și cadrelor didactice pentru reacomodarea în școli, dar și în procesul de predare/învățare care va aduce o perioadă cu mult stres;

9.    Asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice și elevii care vor continua școala online;

10.  Pregătirea din timp a simulărilor și examenelor naționale;

11.  Asigurarea unui plan de rezervă dezbătut și aprobat de partenerii sociali în cazul în care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la școala online.

    "Am învățat foarte multe lucruri în această perioadă de când învățământul a funcționat în condiții speciale. Este necesară redeschiderea școlilor, respectând cu strictețe regulile impuse. Trebuie responsabilitate din partea conducerilor unităților de învățământ, a cadrelor didactice, a elevilor și a părinților. Subliniem că rolul părinților este foarte important dacă se deschid școlile, având în vedere că este aproape imposibil ca unitatea de învățământ să facă acea triere a elevilor la începerea cursurilor. Din cauza lipsei de personal, misiunea aceasta revine părinților, care pot observa la copiii lor dacă au probleme sau nu și dacă le au, să nu-i trimită la școală.   Nu avem voie să greșim, pentru că nu ne putem juca nici cu sănătatea elevilor și nici cu sănătatea angajaților din învățământ. De asemenea, fac apel la factorii de decizie ca, în acest context, să nu trateze cu indiferență nevoile sistemului de educație și să aloce sprijin, precum și resursele financiare necesare ca să se poată reveni cât mai repede la o stare de normalitate în învățământ. Guvernul României trebuie să înțeleagă, urmând exemplul  din  alte țări că, în perioade de criză, așa cum este cea pe care o traversăm acum, educația trebuie tratată responsabil,  suplimentându-i fondurile și nu înghețându-le cum intenționează,", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.    

3 ianuarie 2021

Austeritatea anunțată de Guvernul Cîțu îndeamnă la declanșarea acțiunilor de protest în educație!


Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, care apără interesele a peste 165.000 de salariați din învățământ, protestează față de politica de austeritate pe care noul Guvern al României se pregătește să o pună în aplicare.

În condițiile în care se anunță creșteri substanțiale de prețuri după data de 1 ianuarie 2021, măsurile de austeritate impuse de Guvernul Cîțu condamnă personalul din învățământ la un regres al nivelului de trai, care oricum este cu mult sub standardele europene pentru aceeași categorie profesională. 

După lovitura primită prin OUG 135/2020, în urma căreia personalului didactic i-au fost anulate majorările salariale prevăzute a se acorda, conform legii, începând cu  data de 1 septembrie 2020, Guvernul Cîțu le anulează și pe cele care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 ianuarie și de la data de 1 septembrie 2021.

De asemenea, după 3 ani și jumătate de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, drepturile salariale ale cadrelor didactice care au dirigenție, gradație de merit, care lucrează în învățământul special sau care predau în regim simultan, sunt incorect calculate, prin raportare la salariile de bază din anul 2016. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care poziționarea funcțiilor didactice în grila de salarizare este în pătrimea inferioară a acesteia!!!

Aceasta este ”răsplata” pentru efortul uriaș depus de personalul didactic în acest an, în care s-a introdus învățarea online? Prin efortul personal, financiar și material, cadrele didactice au suplinit lipsa dotărilor din învățământ cu dispozitivele tehnice necesare, așa cum prevedea legea, fiind nevoiți să lucreze de pe laptopurile și telefoanele personale  și să găsească singuri soluții de avarie, astfel încât procesul de predare- învățare-evaluare  să continue.

Puterea de cumpărare a salariaților din învățământ, în condițiile de față, îi plasează pe cei mai mulți la limita subzistenței, dacă ne raportăm la necesarul coșului minim de consum pentru un trai decent. Conform Legii 174/2020, un trai decent înseamnă ca o familie formată din doi adulți și doi copii trebuie să aibă un venit net lunar de aproximativ 7.000 de lei. Având în vedere că un astfel de venit este obținut de o familie de cadre didactice care au o vechime de 35 de ani la catedră, este evident că cei mai mulți angajați din sistemul de educație nu ajung la acest venit și se încadrează în categoria celor cu un nivel de trai cu mult sub cel decent.

Acestea sunt o parte dintre nemulțumirile oamenilor din sistemul de învățământ preuniversitar și conform semnalelor primite, se dorește declanșarea acțiunilor de protest în perioada următoare.

”Nu se poate să acceptăm ca educația să fie din nou sacrificată, ori de câte ori bugetul țării devine insuficient pentru asigurarea cheltuielilor cu salarizarea angajaților din aparatul de stat. Nu este primul guvern care, atunci când vorbește despre austeritate sau măsuri drastice de relansare a economiei, taie adânc în veniturile angajaților din sistemul de educație. Pentru noi amânarea celor două creșteri salariale care ar fi trebuit să se aplice de la data de 1 septembrie 2020 și de la data de 1 septembrie 2021, raportată la scumpirea alimentelor și a utilităților, înseamnă nu doar o amânare a măririlor salariale, ci o tăiere. Colegii noștri sunt, din nou, victimele unui sistem incoerent de guvernare. A fi un bun Executiv nu înseamnă să tai de pe listă sau să amâni, ci înseamnă să găsești cea mai bună soluție prin care angajații de care ai mare nevoie, cum sunt cei din învățământ, să nu fie afectați! Orice atingere de acest gen a sistemului de educație înseamnă șubrezirea acestuia și o deprofesionalizare a angajaților săi. În aceste condiții protestele vor fi inevitabile, iar cei care se fac vinovați sunt cei aflați la conducerea acestei țări!”, a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.