20 aprilie 2022

Obiectivele FSLI pentru perioada urmatoare:

Colegiul Național al Liderilor FSLI, întrunit în zilele de 12 și 13 aprilie, a stabilit următoarele obiective ale federației pentru perioada următoare:

1. Implicarea activă în elaborarea proiectelor privind Legea Învățământului Preuniversitar și Legea privind Statutul personalului didactic, cele mai importante ținte fiind păstrarea titularizării în învățământ și a actualei structuri a ciclurilor de învățământ. De asemenea, se vor identifica toate mijloacele care trebuie stipulate în acest pachet legislativ, astfel încât punerea lor în practică să conducă la îmbunătățirea consistentă a statutului social al cadrelor didactice, unul dintre aceste mijloace fiind acela ca grila de salarizare să fie elaborată plecând de la principiul conform căruia coeficientul de multiplicare a salariului profesorului debutant să reprezinte 25% din coeficientul maxim din grila de salarizare;

2. Intreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru aplicarea integrală, pentru întregul personal din învățământ, de la data de 1 iulie 2022, a Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;

3. Continuarea demersurilor începute pentru elaborarea Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia. De asemenea, vor continua demersurile pentru plata orelor suplimentare. Punerea în practică a acestor obiective este imperios necesară în special pentru personalul nedidactic, categoria socio-profesională cea mai afectată în această perioadă în ceea ce privește nivelul de trai.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu