Pagini

19 ianuarie 2022

COMUNICAT SLI VRANCEA-GREVA DE AVERTISMENT

    


Miercuri, 19 ianuarie 2022, în intervalul orar 11:00-13:00, s-a desfășurat la nivel național o GREVĂ DE AVERTISMENT la care au participat angajații din învățământul preuniversitar.

La nivelul județului Vrancea, personalul din toate unitățile de învățământ preuniversitar s-au aflat în grevă de avertisment. A fost o participare foarte bună a colegilor noștri la această acțiune de protest, ceea ce confirmă încă odată nemulțumirea profundă existentă în rândul personalului din învățământ. Acțiunea de protest la nivelul fiecărei unități școlare s-a organizat in condiții foarte bune și apreciem solidaritatea și unitatea de care au dat dovadă astăzi membrii de sindicat.

După aceasta greva de avertisment, Guvernul României trebuie sa convoace urgent la discuții liderii Federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar. Nu ne dorim să ajungem la declanșarea grevei generale, dar dacă revendicările noastre vor rămâne fără rezolvare, nu vom avea altă soluție!

Biroul Operativ al SLI Vrancea mulțumește liderilor și membrilor de sindicat pentru participarea și implicarea de care au dat dovadă!

Președinte SLI Vrancea,
Constantin IONESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu