Pagini

22 august 2019

Comunicat FSLI


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ constată faptul că au trecut 48 de ore de la declarația făcută de liderul senatorilor PNL, Florin Cîțu și nimeni din conducerea Partidului Național Liberal nu a ieșit în spațiul public cu o replică prin care, cel puțin, să delimiteze partidul de vorbele unui singur om. Ne putem întreba astfel, Florin Cîțu a vorbit doar pentru el sau conducerea PNL este reprezentată de acesta?   


Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că declarația făcută de Florin Cîțu, pe contul unei rețele de socializare, potrivit căreia: “În medie salariile nete ale bugetarilor sunt duble fata de cele din sectorul privat. DUBLE! Bugetarii trebuie să accepte să muncească fără vouchere, tichete de vacanţă, tot felul de sporuri, pensii speciale şi mai ales trebuie să accepte să fie concediaţi atunci când nu-şi fac treabă. A lucra în sectorul public nu trebuie să mai arate ca un premiu. Ca şi cum cel care ajunge acolo a câştigat la loterie şi este aranjat pe viaţă”, este un atac la adresa tuturor cadrelor didactice, medicilor sau funcționarilor publici care muncesc devotat și cinstit în această țară.
În învățământ, un cadru didactic poate ajunge la un salariu de 3.000 de lei abia după 25 de ani vechime. Vi se pare mult, domnule Florin Cîțu? Noi spunem că este insuficient. Un debutant din învățământ, absolvent de studii superioare, are salariul egal cu cel al unui muncitor necalificat din sistemul privat. Vi se pare cinstit, domnule Florin Cîțu? Noi spunem că nu!

“Prin funcția pe care o are ca senator al României, Florin Cîțu uită faptul că este plătit din bani publici, iar indemnizația de care beneficiază depășește cu mult salariul unui profesor cu zeci de ani vechime. Așa cum uită că este alesul oamenilor, inclusiv al acestor bugetari pe care îi denigrează în acest moment. Ceea ce este mai grav este faptul că domnul Cîțu nu are nici cel mai mic habar despre realitatea din școli, de exemplu, unde salariile personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic sunt departe de a fi la nivelul colegilor noștri din țările UE. Au trecut aproape 48 de ore de când această declarație a fost făcută în spațiul public și niciun membru de la vârful PNL nu s-a delimitat de aceste vorbe. Ne așteptam ca liderul partidului, Ludovic Orban, să îl sancționeze cel puțin declarativ. Acest lucru nu s-a întâmplat, ceea ce înseamnă că ne putem întreba:  Florin Cîțu este o portavoce a liberalilor? Dacă nu este, senatorul ar trebui să fie sancționat de PNL! În plus, consider că în urma acestor declarații, senatorul Florin Cîțu ar trebui să își prezinte demisia din funcția publică pe care o deține. Declarația acestuia reprezintă un afront adus și Parlamentului României”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu



7 august 2019

Înghețarea angajărilor în educație afectează activitatea în mii de școli din toată țara

   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României să nu blocheze angajările în sistemul de educație, măsură propusă la rectificarea bugetară din această lună. Avertizăm, pe această cale, faptul că, din cele peste peste 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unități cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educației Naționale cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal și de la plata dobânzilor, în condițiile în care prevederile legii salarizării nu se aplică corect și nu se respectă sentințele judecătorești.

“Guvernul României propune înghețarea ocupării posturilor pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, prin formula de angajare de 1 post scos la concurs pentru 3 neocupate. În cele peste 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, deficitul de angajați este foarte mare pentru aceste categorii de angajați; în cea mai mare parte a acestor școli există un număr redus de posturi, cu mult sub normativele care se impun pentru o funcționare normală a acestora. Cele mai multe sunt posturi unice, iar angajările nu pot fi făcute pe formula propusă de Ministerul Finanțelor Publice. Este vorba despre posturile de secretare, contabili, laboranți, bibliotecare, îngrijitoare etc. Avertizăm faptul că blocarea angajărilor în sistemul de educație va duce la blocarea activității în multe unități de învățământ din România.

Propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanțelor Publice include diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că M.E.N. a făcut estimări greșite la cheltuielile de personal, și cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obținute prin sentințe judecătorești. Această propunere este de neînțeles, având în vedere faptul că, în acest moment, pentru majoritatea cadrelor didactice, Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu se aplică corect!  Concret, conform Legii nr.153/2017, cadrele didactice care îndeplinesc funcția de diriginte, educatoarele, învățătorii, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar, personalul didactic care are gradație de merit, personalul didactic din învățământul special, personalul didactic care asigură predarea simultană ar trebui să beneficieze de majorări ale salariilor cu procentele prevazute de lege pentru fiecare categorie, prin aplicarea acelor procente la salariile aflate în plată și nu prin raportare la salariile de bază din anul 2016!
Faptul că avem dreptate este recunoscut oficial și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, într-un răspuns la o adresă a F.S.L.I., dar și de instanțele de judecată care, prin sentințele date, recunosc faptul că salariile categoriilor de angajați menționați mai sus nu se calculează corect! Prin urmare, se impune ca în regim de urgență M.E.N. să aplice corect Legea nr.153/2017, iar M.F.P., înainte de a propune aceste diminuări ale cheltuielilor de personal, trebuie să se asigure că sunt fonduri pentru aplicarea corectă a legii!

F.S.L.I. respinge și propunerea privind diminuarea sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obținute prin sentințe judecătorești în condițiile în care, conform sesizărilor primite de la sindicatele afiliate, sunt multe cazuri în care nu se respectă prevederile sentințelor judecătorești, tăindu-se în mod arbitrar din sumele reale de care ar fi trebuit să beneficieze salariații. Punerea în practică a acestor măsuri propuse de Guvernul României va crea nemulțumiri în rândul salariaților din educație, existând și riscul declanșării unor acțiuni de protest”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu