Pagini

28 septembrie 2017

Informare-Pichetare Prefectura Vrancea in 02.10.2017 ora 12.00!!!

Ieri, miercuri 27.09.2017, am participat la ședința Colegiului Național al Liderilor FSLI, unde am analizat stadiul rezolvării revendicărilor stabilite în data de 04.09.2017.
În urma numeroaselor întâlniri ale conducerii FSLI cu Prim ministrul României și cu alți membri ai Guvernului, nu s-a ajuns la încheierea unui acord scris în ceea ce privește rezolvarea cu termene fixe a revendicărilor salariaților din învățământ așa cum se stabilise, ci doar obținerea unor angajamente verbale după cum urmează:
-se vor plăti până la sfârșitul anului 2017 sumele privind hot. judecătorești cuvenite;
-elaborarea si aprobarea unei HG privind plata dobânzilor penalizatoare prin bugetul de stat si nu prin Consiliile locale până la finalul lunii octombrie 2017;
-cuprinderea în legea bugetului de stat  pe 2018 a sumelor pentru dobânzi;
-plata sporurilor la salariul de încadrare începând cu 01.01.2018;

Ținând cont de faptul că acest angajament verbal nu oferă GARANȚIA  obținerii  unei rezolvări favorabile, s-a decis pichetarea Prefecturilor locale pe data de 02.10.2017, între orele 12-14.
SLI Vrancea a obținut autorizarea pentru pichetarea Prefecturii Vrancea pentru luni, 02.10.2017, între orele 12.00 – 14.00.
În concluzie prezența liderilor de sindicat și a încă 1,2,3 membri de sindicat din unitățile de învățământ este obligatorie!!!

Biroul Operativ al SLI Vrancea

10 septembrie 2017

Mesajul Președintelui FSLI cu ocazia începutului de an şcolar 2017-2018

      Stimați colegi,
                  Dragi elevi şi părinți,

Înainte de orice, sunt cadru didactic și de aceea mă voi adresa mai întâi vouă, elevilor. Poate v-ați săturat de încurajări sau de formulările devenite un clişeu: voi sunteți viitorul, speranța acestei țări de mai bine. Îmi pare rău, dragi elevi, dacă nu mai credeți în aceste cuvinte. Da, au devenit clișee pentru că le-au folosit oameni care nu au crezut în ele, care nu au făcut nimic pentru a vă ajuta să creșteți așa cum ne dorim cu toții. Dar, chiar așa, eu vă spun că sunt adevărate! Este foarte important să luptați pentru viitorul vostru!
Îmi doresc să credeţi că aveţi forţa să faceţi tot ceea ce vă propuneţi, că puteți fi oriunde vă doriți să fiți şi că nu vă veţi simţi niciodată, nicăieri, inferiori! Nu aveţi de ce!
Noi, profesorii voştri, avem misiunea de a vă ghida. Voi sunteţi cei care, prin propriile forţe, puteţi să mişcaţi lumea. Noi vă mai luminăm din când în când calea. Vă așteaptă încercări grele: bacalaureat, teste naționale, testări, teze. Pe unii, simple liniuțe sau tabla înmulțirii. În faţa emoţiilor voastre avem datoria să ne deschidem, noi, profesorii voştri. Regret însă că nu e suficient doar acest lucru. Din păcate, începe un nou an şcolar, cu probleme vechi de zeci de ani, aşa cum sunt multe dintre şcolile în care învaţă unii dintre voi, nemodernizate, cu bănci scorojite, cu biblioteci sau laboratoare goale. Şi tot goale vor fi şi băncile, în prima zi de şcoală, pentru unii dintre voi, care nu vor primi manuale.
Neajunsurile ne lovesc pe toți: profesori, elevi și părinți. Guvernul nu a trecut clasa în fața noastră, a dascălilor, dar nici în fața voastră, a elevilor.
          Vreau să mă adresez colegilor mei, cărora le spun că în mine vor găsi mereu un partener. Nu e simplu să fii la... centru, când armele pe care le ai sunt... puţine. Am fost amăgiţi cu majorări de salarii, sporuri sau alte beneficii. Nu cerem ceva exagerat şi am mai spus-o: în educaţie nu poți să faci performanţă cu profesori care nu sunt plătiţi corect. Guvernul trebuie să se gândească la un lucru: ce poate să transmită unor copii un profesor umilit?
Aşa cum a făcut de fiecare dată, FSLI va face tot posibilul ca nici actualii guvernanţi să nu îşi bată joc de angajații din învățământ. Am trimis un ultimatum Guvernului Tudose și așteptăm, până pe 25 septembrie, un răspuns ferm. În caz contrar, începem protestele.
Este ruşinos, domnilor care conduceţi ţara, ca cifrele să ne arate că România alocă cei mai puţini bani pentru educaţie din UE: 248 de euro pe cap de locuitor, în condiţiile în care media este de 1.400 de euro.
          Este ruşinos că astăzi nu avem o coerenţă în programele şcolare, că sunt depăşite de realitatea de pe piaţa muncii. Este grav că avem şcoli care se deschid, deşi nu au avizul ISU. Este revoltător că un profesor debutant câştigă cât un muncitor necalificat.
În faţa acestei situaţii, părinții și cadrele didactice trebuie să devină o echipă, pentru că interesul nostru comun sunt copiii. Pentru asta, trebuie să încetăm să mai punem presiune şi pe părinți! Ei nu trebuie să mai aibă povara cumpărării auxiliarelor,  cretă, să schimbe bănci sau să înlocuiască geamurile sparte, ca să nu le înghețe copiii în clase!
De 27 de ani Federația Sindicatelor Libere din Învățământ este alături de salariații din învățământ, dar și de partenerii noștri: părinți și elevi. Așa vrem să rămânem și în acest an.
Am încredere că împreună vom reuși să consolidăm, treptat, sistemul de învățământ. Îmi doresc să fie un an şcolar care să aducă schimbarea în bine acestui sistem. În 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire. Îmi doresc şi eu o Românie mai bună, pentru noi toţi, dar mai ales pentru copiii acestei țări și pentru cei care construiesc destine şi care modelează acești copii. 

Preşedinte FSLI,
Simion HANCESCU