Pagini

22 august 2017

FSLI: Salariile nete din educaţie nu cresc în 2018 cu 50%, cum anunță Guvernul, ci cu maximum 25%!!!

   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a atras atenţia Premierului Mihai Tudose, în cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi la sediul Guvernului, că majorările salariale anunţate de Executiv, respectiv 25% începând cu data de 1 ianuarie 2018 şi 20% din martie 2018, pentru sistemul de educaţie reprezintă, în realitate, o creştere netă nu de 50%, cum se vehiculează, ci de 20-25%.   
   Începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice și pentru învățământ prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeaşi dată, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, angajaţii vor prelua povara contribuţiilor către stat. Acest lucru înseamnă o creștere nesemnificativă de la 1 ianuarie 2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajaţii din educație. 
   Unui profesor debutant, care are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu data de 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net îi va creşte, în mod real cu doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat.  Ceea ce înseamnă, că un debutant va primi, doar 55 de lei în plus la salariu.
   Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1 ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de  4,2%.
   Începând cu data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%, salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare decât cel actual, iar cel al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la 3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cel actual, chiar dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna decembrie 2017.    
   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a înaintat, totodată, Premierului Mihai Tudose un memoriu, în numele celor 170.000 de membri, în care i-a cerut să remedieze și această problemă.
În urma acestei discuții, s-a stabilit o nouă întâlnire, care va avea loc luni, 28.08.2017, în cadrul căreia vor fi abordate și alte teme de interes pentru sistemul de educație și salariații acestuia.

   “E în primul rând o problemă de onestitate faţă de cadrele didactice. Cum poţi să le promiţi o creştere cu 50 la sută a salariilor, dacă nu vii şi explici, că în realitate, această majorare care se aplică la venitul brut, alături de noile modificări privind fiscalitatea, înseamnă creşteri la jumătate? FSLI i-a cerut Premierului să rezolve această problemă a contribuţiilor care trebuie plătite de angajaţi către stat, întrucât educaţia este un sistem în care salariile sunt, în continuare, foarte mici, iar creșterea taxelor va face, și pentru viitor, ca profesia de dascăl să fie neatractivă pentru tinerii performanți și cu vocație pentru această meserie”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu