Pagini

25 mai 2017

INFORMARE

DRAGI COLEGI,
Biroul Operativ al S.L.I. Vrancea constată că în ultima perioadă problemele învăţământului nu prezintă  interes pentru actualul Guvern şi actuala clasă politică.

Principalele nemulţumiri sunt legate de:
· Proiectul Legii Salarizării Unitare care situează angajaţii din învăţământ (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic) în intervalul coeficienţilor 1,10 – 2,21 pe o scară de la 1 la 12;
· Neacordarea majorării salariale de 20 de procente începând cu 1 iulie 2017 în conformitate cu promisiunile din campania electorală şi programul de guvernare;
· Nepunerea în plată a hotărârilor judecătoreşti restante, precum şi a sentinţelor care vizează dobânzile;
· Calcularea incorectă a sporurilor salariale la baza salarială din decembrie 2016 şi nu la cea din ianuarie 2017;
· Neacordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2017 aşa cum prevede Programul de guvernare.

Considerăm că aceste nemulţumiri sunt majore şi fără să ne facem auziţi nu le vom rezolva. Daca e nevoie o sa recurgem si la acţiuni de protest, începând cu  pichetarea Prefecturii Vrancea şi chiar la boicotarea încheierii anului şcolar.

În acest sens vă rugăm să consultaţi colegii, astfel încât săptămâna viitoare să demarăm protestele.
Preşedinte,
Constantin IONESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu