Astăzi, 27.09.2016, Preşedintele FSLI Simion Hancescu, a participat la ședința Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Camera Deputaților, ședință care a avut la ordinea de zi câteva inițiative legislative de interes pentru învățământ. Cele mai importante dintre acestea, care au plecat de la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, au fost cea referitoare la “investirea personalului didactic, de conducere, de îndrumare și de control cu exercțiul autorității publice pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu” și cea privind “posibilitatea de pensionare cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard și fără diminuarea cuantumului pensiei”.
Simion Hancescu a argumentat necesitatea aprobării celor două proiecte legislative, ambele primind vot favorabil. Precizăm că Senatul României este Cameră decizională și sperăm ca până la finalul actualei sesiuni parlamentare cele două proiecte să fie legiferate.
Membrii Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport au adus în discuție și concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din învățământul preuniversitar, atrăgând atenția asupra lacunelor și prevederilor nelegale din metodologia de concurs, care pot vicia rezultatul acestuia. Comisia a solicitat ca ministrul educației să vină, cât mai repede, în fața Comisiei pentru a clarifica problemele legate de organizarea intempestivă a acestui concurs.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu