Pagini

Ajutoare materiale DECEMBRIE2014.pdf

Programul de ridicare a ajutoarelor materiale este de luni până vineri între orele 10-14 la sediul S.L.I. Vrancea!

1 octombrie 2014

OUG 58/2014 privind acordarea unor sume forfetare pentru dezvoltarea profesionala a cadrelor didactice!

" Art. V. - (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în anul şcolar/universitar 2014-2015 se poate acorda o subvenţie sub formă de sumă forfetară personalului didactic din învăţământul preuniversitar de stat şi universitar de stat, încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată pentru dezvoltare profesională.
   (2) Fondurile necesare acordării subvenţiei prevăzute de prezentul articol în cuantum de echivalentul în lei a 50.000.000 euro se cuprind în bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, la capitolul 65.01 "Învăţământ", titlul 56 "Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", după semnarea contractului de finanţare cu autoritatea de management.
   (3) Se autorizează Ministerul Finanţelor Publice să introducă, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, cu modificările şi completările ulterioare, modificările ce decurg din aplicarea prezentului articol în volumul şi în structura bugetului Ministerului Educaţiei Naţionale şi al altor ordonatori principali de credite pe anul 2014.
   (4) Se autorizează Ministerul Educaţiei Naţionale şi ordonatorii principali de credite al căror buget se modifică potrivit alin. (3) să introducă în mod corespunzător modificările în anexele la bugetele proprii şi să le comunice la Ministerul Finanţelor Publice în termen de 5 zile."


Ordonanța de urgență a guvernului nr. 58 din 22 septembrie 2014
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711/29.09.2014

27 iunie 2014

Ordin nr. 3597/18.06.2014 pentru modificarea și completarea Metodologiei de evaluare anuală a activității personalului didactic și didactic auxiliar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 6143/2011: Descarcă!!!

12 iunie 2014

OMEN 3366/29.04.2014 si OMEN 3240 din 26.03.2014

***Ordin nr. 3366/29.04.2014 privind aprobarea Calendarului desfăşurării concursului de selecţie a cadrelor didactice pentru constituirea corpului naţional de experţi în management educaţional, seria a 6-a: DESCARCA!!!!!!



***Ordin nr. 3240 din 26.03.2014 pentru modificarea şi completarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011: DESCARCA!!!

27 mai 2014

Poziția FSLI față de aplicarea Procedurii nr.646 / 06.05.2014 privind activitatea comisiilor implicate în evaluările elevilor claselor a II-a, a IV-a și a VI-a -AICI!!!.



      ****Urmare a intervenției FSLI, în cursul zilei de azi, 27.05.2014, M.E.N. a comunicat inspectoratelor școlare județene precizarea că fiecare unitate de învățământ are posibilitatea de a-și organiza orarul, ținând cont de faptul că programul canalului de comunicații, deschis între orele 5.00-7.00, permite acest lucru!

28 aprilie 2014

SLI Vrancea a câștigat la CA Galati decontarea navetei profesorilor de la Scoala Răstoaca!

Instanța de la Curtea de Apel Galați a dat câștig de cauză cadrelor didactice care fac naveta la Școala Răstoaca și iși vor recupera banii de naveta pentru perioada 01.11.2010 - 31.12.2012!
Detalii AICI! 

19 aprilie 2014

Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului 
           să reverse asupra voastră sănătate, belşug şi bucurii!
               
Hristos a înviat!
                                              Vă urează Biroul Operativ al SLI Vrancea



16 aprilie 2014

SLI Vrancea participă la organizarea Simpozionului Naţional "Ziua Pământului" ediţia a VIII-a Adjud-24.04.2014!

              Vă invităm să participaţi la Simpozionul Naţional "Ziua Pământului" ediţia a VIII-a ce se va desfăşura pe data de 24 aprilie 2014, ora 8:30, în sala mică a Casei de Cultură "Tudor Vornicu" Adjud! Invitaţi speciali: Gheorghe Mărmureanu- director onorific INFP şi Ion Sandu- director ANM.

Articole presă:

-Mărmureanu va discuta despre cutremure, la Adjud!

-Gheorghe Mărmureanu va vorbi despre cutremurele vrâncene!

-Gheorghe Mărmureanu şi Ion Sandu conferenţiază la Adjud!


4 aprilie 2014

Articolul 253 din L.E.N. declarat neconstituțional

           Decizia nr. 106/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.253 alin. (1) lit. a) și b) din Legea Educației Naționale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.238 din 03.04.2014.

 Decizia Curtii Constitutionale 106/2014 ->AICI!

        

        F.S.L.Î. va solicita M.E.N. să găsească soluții, având în vedere faptul că această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial în perioada de depunere a cererilor pentru modificarea duratei contractelor individuale de muncă ale cadrelor didactice netitulare din perioadă determinată în perioadă nedeterminată, în baza art.253 din Legea nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

10 februarie 2014

Adresa FSLI către dl ministrul Remus Pricopie!

FSLI a înaintat ministrului educației o adresă prin care solicită asigurarea sumelor pentru plata hotărârilor judecătorești în județele în care nu au fost făcute plățile corespunzătoare până la finalul anului 2013:

9 ianuarie 2014

Evaluări naționale 2013-2014!

***OMEN privind aprobarea Metodologiei de organizare şi desfăşurare a Evaluărilor Naţionale II, IV, VI în anul şcolar 2013-2014 + Calendarul -> Descarcă!


***OMEN privind organizarea şi desfăşurarea simulării evaluării na ţionale pentru elevii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţ ional, în anul şcolar 2013 - 2014 -> Descarcă!