Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va picheta Ministerul Muncii miercuri, între orele 13.00
– 15.00 şi joi, între orele 10.00 – 14.00.
Decizia a fost luată după ce federaţia noastră a trimis
memorii cu problemele din sistemul de educaţie către Ministerul Muncii,
Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naţionale, precum şi către
Guvernul României.
Atragem atenţia Guvernului că nemulţumirile angajaţilor
din educaţie sunt mari şi că lipsa dialogului social pentru rezolvarea acestora
ar putea duce la proteste de amploare în întreaga ţară.
FSLI cere Guvernului
modificarea OUG 3/2018, privind unele măsuri
fiscal- bugetare, prin care mii de angajaţi din învăţământ aflaţi în concediu
medical pierd sume importante din venit.
FSLI solicită
Guvernul renegocierea Legii cadru nr. 153/2017, prin care a fost stabilit raportul de 1/12 între cel mai mic şi cel mai mare salariu de la stat, personalul
didactic de predare fiind poziţionat între 1,64 şi 2,76, în treimea inferioară
a grilei de salarizare. Precizăm faptul că majorarea acordată la 1 ianuarie
2018 nu poate să acopere nici măcar rata inflaţiei, ceea ce face ca nivelul de
trai al angajaţilor din educaţie să fie cât mai scăzut.
FSLI solicită, de
asemenea, ca majorarea de 20% de la 1 martie 2018 să se acorde
și pentru personalul
nedidactic.
FSLI cere modificarea
de urgenţă a Legii cadru nr. 153/2017, privind
salarizarea bugetarilor, întrucât a creat discriminări atât în rândul
anajaţilor din sistemul bugetar, dar şi în rândul angajaţilor din învăţământ.
Reîncadrarea personalului didactic, pe această lege, începând cu data de 1
iulie 2017, a dus la situaţii absurde prin care personalul didactic necalificat
este mai bine plătit decât personalul didactic calificat cu definitivat, grad
didactic II sau chiar grad didactic I.
FSLI solicită
Ministerului Muncii modificarea Legii pensiilor, astfel încât cadrele didactice
să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei standard.
Nivelul de suprasolicitare neuropsihică, precum și cazurile medicale grave,
care îi împiedică pe colegii noștri să își desfășoare activitatea la catedră,
impun crearea unui cadru legal adecvat acestei profesii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu