Mai multe şcoli sunt somate în această perioadă de conducerile
inspectoratelor școlare și de Ministerul Educaţiei Naţionale să ia măsurile
care se impun pentru a se încadra în chetuielile de personal aprobate prin
Legea bugetului de stat pentru anul 2018. Aceste cheltuieli sunt stabilite în
funcţie de costul standard per elev/preșcolar care, în multe situaţii, este
calculat fără să se ţină cont de realitatea existentă în unităţile de
învăţământ. FSLI cere urgent regândirea modului de calcul al acestui cost
standard.
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ contestă modul în care este aplicat costul
standard per elev, în funcţie de care sunt alocaţi banii pentru salariile
angajaţilor din educaţie.
Sistemul de
învăţământ este într-o permanentă dinamică, iar școlile din România sunt extrem
de eterogene dacă ne referim la numărul de elevi la clasă, mediul în care
funcționează sau la componența resursei umane și de aceea modul de stabilire a
acestui cost standard ar trebui să țină cont de toate particularitățile
existente pentru o unitate de învățământ. De asemenea, credem că în funcţie de
fiecare situaţie în parte trebuie introduşi indici de corecție reali, care să
ajute la echilibrarea finanţării unităţilor de învăţământ. Din păcate, din anul
2011, de când a fost introdus și până în prezent, valoarea costului standard a
fost stabilită în mod arbitrar: Ministrul Finanțelor Publice a aprobat cuantumul
sumelor destinate salariilor, iar Ministerul Educației a împărțit aceste sume
la numărul de elevi și preșcolari, rezultând, din condei, costul standard.
Aşa am ajuns în
situaţia gravă în care mai multe şcoli ar putea să fie închise. Este vorba
despre școli mici, cu câte 8-10 copii la clasă, situate în zone izolate, care
sunt în pericol de a fi desfiinţate. În acest caz trebuie introduși indici de corecție
acoperitori, pentru că cei care contează, în primul rând, sunt elevii care au
dreptul la educație! Desfiinţarea unor şcoli, fără a asigura transportul elevilor
la o școală apropiată, înseamnă o măsură iresponsabilă. Ştim că înființarea sau
desființarea unei unități de învățământ intră în competența autorităților
locale și a inspectoratelor școlare. Cerem, însă Ministerului Educaţiei să fie
partenerul nostru şi al elevilor, într-un mod real şi să ia măsurile prin care
se poate ajunge la un cost standard calculat corect. Elevii şi profesorii nu trebuie să fie sacrificaţi
pentru că o școală nu se încadrează în limitele de cheltuieli, deşi sunt
situaţii speciale.
Totodată, avem situații
de-a dreptul aberante în care colegii sau licee de prestigiu nu se pot încadra în cheltuielile aprobate.
Motivul: sunt foarte multe cadre didactice cu gradul didactic I, cu gradații de merit sau doctorate, care
trebuie să fie remunerate pe măsură, însă formula de calcul a costului standard
per elev nu prevede indici de corecție pentru aceste particularități. Ne întrebăm,
în aceste condiţii, dacă mai sunt profesorii încurajaţi să investească în
formare continua?
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ solicită, de asemenea, Ministerului
Educaţiei şi stabilirea clară a normativelor pentru personalul didactic auxiliar
și pentru personalul nedidactic, categorii de salariați decimați numeric în
ultimii ani. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit în mod exact care este un
minimum de personal care trebuie să existe într-o unitate de învățământ, pentru
ca acea unitate să funcționeze normal, astfel încât elevii să nu aibă de
suferit.
“Finanţarea unităţilor de învăţământ este cea
mai mare problemă a sistemului educațional. Guvernanții trebuie să-și schimbe
mentalitatea în ceea ce priveștea alocarea fondurilor pentru acest domeniu. Trebuie
să înceteze bătaia de joc la adresa colegilor noştri sau la adresa elevilor.
Suntem puşi într-o situaţie absurdă în care ne simţim ca pe o moşie în care ne
milogim în faţa stăpânului să nu ne taie din porţia de mâncare. O țară care îşi
închide şcolile, pentru că guvernanţii nu sunt în stare să asigure fonduri
suficiente pentru funcţionarea lor, nu e o ţară condusă spre dezvoltare, e o
ţară care pune lacăt pe propriul viitor. FSLI atrage atenția că nemulţumirile
membrilor de sindicat se adună de la o zi la alta, iar calea dialogului social
nu va mai fi o soluţie pentru noi să rezolvăm problemele generate educației de către
cei aflaţi la putere”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.