12 iunie 2017

COMUNICAT FSLI privind declaratiile dnei ministru a muncii Lia Olguța Vasilescu!



Recent, într-o intervenție la un post de televiziune, doamna ministru Lia Olguța Vasilescu a afirmat „..în conformitate cu programul de guvernare, profesorii ar fi trebuit să primească 20% începând cu data de 1 iulie 2017. Aceștia au primit 15% începând cu data de 1 ianuarie (în realitate au fost 12%, dar sunt procente nesemnificative pentru un ministru al muncii aflat în exercițiul funcțiunii!) și ar fi trebuit să mai primească 20% de la 1 iulie 2017, iar după acest an nu mai beneficiază de nicio mărire până în anul 2020… Am discutat cu sindicatele (ar fi trebuit să specifice cu care sindicate!) și le-am întrebat dacă preferă să rămînă cu 35% sau preferă o creștere de 100% până în anul 2022 și acestea au acceptat”.

Pentru o corectă informare a membrilor de sindicat pe care i-am reprezentat la aceste discuții, pentru că nu au avut loc negocieri, precizez:
1.      La fiecare întâlnire cu ministrul Muncii și Justiției Sociale am atenționat că, în Programul de guvernare aprobat de Parlament, este expres prevăzută majorarea salariilor personalul didactic cu 20%,  începând cu data de 1 iulie 2017 și, respectiv, cu 30% de la 1 ianuarie 2018. Răspunsul doamnei ministru Vasilescu a fost că Parlamentul va decide  data de la care se va aplica legea de salarizare și procentele de majorări salariale de care beneficiază fiecare familie ocupațională;
2.      În intervențiile de la Comisia de muncă din Camera Deputaților, dar și în discuțiile cu Președintele PSD, dl Liviu Nicolae Dragnea, le-am reamintit angajamentele asumate de Guvernul PSD, prin programul aprobat de Parlament!

Afirmațiile publice ale ministrului Lia Olguța Vasilescu au un scop diversionist menit să  discrediteze liderii de sindicat în fața membrilor, dar, în același timp, se încearcă deturnarea atenției publice de la adevăratele probleme pe care le va genera aplicarea acestei legi.
Personal, sunt străin de astfel de „aranjamente”, iar dacă ele au avut loc, atunci ministrul muncii trebuie să precizeze expres cu care dintre „sindicatele” din educație a avut o asemenea înțelegere, în condițiile în care, există trei federații sindicale care reprezintă salariații din întregul sistem educațional.
Simion Hancescu,
Președinte FSLI

București,

12 iunie 2017

9 iunie 2017

COMUNICAT PROTESTE S.L.I. VRANCEA

Consiliul Județean al Liderilor SLI Vrancea întrunit în ședința din data de 9 iunie 2017, a hotărât declanșarea acțiunilor de protest la nivel județului Vrancea ce se vor desfășura în zilele de marți 13 iunie, miercuri 14 iunie și joi 15 iunie 2017.
Protestul va consta în pichetarea Prefecturii Vrancea în intervalul orar 11.30-13.30, unde vor participa membrii de sindicat ai SLI Vrancea.
Facem precizarea că în funcție de situația de la nivel național acțiunile de protest vor continua și sub alte forme.
Principalele nemulţumiri ale membrilor de sindicat sunt:
·        Proiectul Legii Salarizării Unitare care situează angajaţii din învăţământ (didactic, didactic auxiliar şi nedidactic) în intervalul coeficienţilor 1,10 – 2,21 pe o scară de la 1 la 12;
·        Neacordarea majorării salariale de 20 de procente începând cu 1 iulie 2017 în conformitate cu promisiunile din campania electorală şi programul de guvernare;
·        Nepunerea în plată a hotărârilor judecătoreşti restante, precum şi a sentinţelor care vizează dobânzile;
·        Calcularea incorectă a sporurilor salariale la baza salarială din decembrie 2016 şi nu la cea din ianuarie 2017;
·        Neacordarea voucherelor de vacanţă pentru anul 2017 aşa cum prevede Programul de guvernare.

Biroul Operativ al SLI Vrancea
Președinte,

Constantin IONESCU

8 iunie 2017

Protest împotriva declarațiilor presedintelul Senatului, Calin Popescu Tariceanu!

COMUNICAT

Biroul Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ protestează împotriva declaraţiilor jignitoare la adresa corpului didactic din România, făcute de Președintele Senatului,  Călin Constantin Anton Popescu – Tăriceanu.
Afirmațiile acestuia conform cărora …„programul nu e de opt ore pe zi în învățământul preuniversitar. Dacă pui la cap toate vacanțele, ai patru luni de vacanță pe an.Eu nu găsesc că sunt justificate unele din aceste majorări. denotă o necunoaștere crasă a legislației în domeniul educației, dar și a activității propriu-zise a întregului corp profesoral.
Îi reamintim, domnului Tăriceanu că, legal, un cadru didactic are dreptul la 62 de zile lucrătoare de concediu de odihnă, iar norma didactică de predare  a unui cadru didactic nu trebuie confundată cu timpul legal de muncă. Nu trebuie uitat că, pe lângă norma didactică de 40 de ore/săptămână, personalul didactic  prestează o serie de activități care nu intră în fișa postului și pentru care nu este plătit! Iar din cele 62 de zile de concediu, cele mai multe cadre didactice nu pot efectua nici jumătate din concediu, deoarece sunt implicate în diversele examene care au loc în perioada vacanței de vară.
Este cu atât mai grav cu cât aceste afirmații defăimătoare la adresa tuturor cadrelor didactice  vin de la un înalt demnitar al statului român, cel de-al doilea om în stat și șeful unuia dintre partidele politice aflate la guvernare.
Este evident că, prin mesajul transmis, în calitate de șef al Senatului României,  domnul Călin Popescu Tăriceanu, demonstrează, încă o dată, că, pentru  clasa politică  românească, educația este doar o temă de campanie electorală,  care, imediat după alegeri, este aruncată la „coșul de gunoi”, singurele obiective urmărite în mod real de către politicieni fiind „binele personal”.Acest „deziderat” colectiv, transpartinic, al aleșilor neamului este demonstrat și de noua lege de salarizare, prin care s-au grăbit să-și majoreze substanțial indemnizațiile de senatori și deputați, dar și indemnizațiile aleșilor locali.
Dacă singurul criteriu relevant în aprecierea importanței sociale a muncii unei întregi categorii socio-profesionale o reprezintă „programul zilnic de muncă și cât durează concediu”, atunci, stimate domnule Președinte al Senatului României, SINGURELE CATEGORII CARE NU JUSTIFICĂ  NIVELUL DE REMUNERAȚIE ÎN RAPORT DE ACTIVITATEA DESFĂȘURATĂ SUNT DEPUTAȚII ȘI SENATORII! Aceștia sunt singura categorie care au 4 luni de vacanță!
București, 8 iunie 2017                          

7 iunie 2017

APEL

Trecem prin momente dificile. Legea Salarizarii este, pentru cei din invatamant cel putin, o BATAIE DE JOC.

Toate apelurile la reprezentanii COALITIEI AFLATE LA PUTERE, LA PARLAMENTARII LOR SI LA  PRESEDINTII PSD SI ALDE, Dragnea si Tariceanu, s-au lovit de un refuz de a ne sustine. 

Bataia de joc o reprezinta , in primul rand, pozitionarea educatiei la coada grilelor de salarizare!

Educatia, prin amanarea aplicarii din 1 iulie a majorarii de 20%, ramane sectorul care in acest an a beneficiat de CELE MAI MICI majorari salariale! Majorarea de 25%,promisa in ianuarie, va fi nesemnificativa(daca va fi), pentru ca ea nu va acoperi decat plata contibutiilor trecute din sarcina angajatorului in sarcina angajatului! (In acest moment angajatorul plateste 15,8% -pensii , 5,2% -sanatate si 0,5% -somaj).
  
 NU au avut bani  pentru plata sentintelor si dobanzi! S-au gasit insa bani pentru clientela politica, indiferent de culoarea ei, majorandu-se salariile la primari , viceprimari si consilieri ! Majorarile pentru cei din guvern si parlament ajung la nivele ce fac sa paleasca salariile din alte tari !  RUSINOS, dar nu mai au bani pentru cei din invatamant!!!

  E nevoie de hotarare ! E nevoie sa ne ridicam ! Daca nu o vom face acum, mai tarziu s-ar putea sa fie nevoie de sacrificii mult mai mari!!!  Si mai ales, avem nevoie de unitate! Unitate in toate scolile  si unitate in intreaga tara!

Comunicat FSLI