FOCŞANI, STR. EROILOR, NR. 2, CP: 620034, JUD. VRANCEA ;CUI: 5520306; Telefon/fax: 0237223550 Mobil: 0725963241 Email: slivrancea@slivrancea.ro #S.L.I.VRANCEA este afiliat la F.S.L.I.# „Dacă nu ești în SINDICAT, ești SINGUR!”
31 august 2016
30 august 2016
”Salarii diminuate pentru secretarii și contabilii din școli”
Aşa cum anticipam, actuala H.G. 582/2016
care vizează aplicarea “corecţiilor” în sistemul de salarizare bugetar, vine şi
cu scăderi de salarii la secretarii şi contabilii din unităţile de învățământ
care au între 19 şi 29 de clase/grupe. Din evaluările noastre și din informațiile
transmise de colegii din unitațile de învățământ, diminuările sunt între 200 şi
500 lei. Menţionăm că “majorările” rezultate prin
aplicarea “corecţiilor”, sunt nesemnificative pentru cadrele didactice,
sumele fiind cuprinse între 10 şi 60 de lei.
Ne
exprimăm nemulţumirea față de actuala stare de fapt. Politica de a lua de la
unii foarte mult şi de a da la alţii foarte puţin, este descalificantă pentru
un executiv care se pretinde european. De asemenea, constatăm că deşi mai sunt
câteva zile până în septembrie 2016, nu există încă un proiect al legii salarizării
aşa cum a fost promis, inclusiv la discuţia pe care reprezentanţii sindicatelor
din învăţământ au avut-o cu domnul Vice-Prim-Ministru Vasile Dâncu în data de
27 iunie 2016.
De asemenea cluburile sportive școlare din
județ vor rămâne fără directori, deoarece nu întrunesc minimum 30 de grupe,
existând riscul de a fi desființate sau de a fi arondate altor unități de
învățământ. În loc ca guvernul să se preocupe de sportul de performanță și
finanțarea acestuia prin această politică nu se dorește altceva decât
îngroparea sportului românesc. Dacă anul acesta la Jocurile Olimpice 2016 lotul
României s-a întors cu 4 medalii, la următoarele competiții nu vom mai avea
sportivi care să ne reprezinte. Profesorii antrenori sunt nevoiți să scoată
bani din buzunar atunci când merg în cantonamente sau anumite deplasări sportive, bazele
sportive sunt învechite, iar echipamentul și instalațiile sportive lipsesc cu
desăvârșire.
Cinismul guvernanţilor ne determină să luăm
în considerare posibilitatea unor noi acţiuni de protest în această toamnă.
Solicităm
şi pe această cale, reprezentanţilor Ministerului Muncii, Ministerului
Educaţiei, Ministerului de Finanţe şi nu în ultimul rând premierului Dacian
Cioloş, să revizuiască de urgenţă HG 582/2016, în sensul păstrării valorii
nominale a salariilor avute până la 31 iulie 2016.
Biroul Operativ al SLI
Vrancea
Presedinte, Constantin
IONESCU
29 august 2016
24 august 2016
2 august 2016
Dascălii vrânceni vor primi distincțiile „Gheorghe Lazăr” și distincția „Diploma de excelență”- obținute în anul școlar 2008/2009!
Un număr de 114 dascăli vrânceni, membri de sindicat, vor primi distincțiile
„Gheorghe Lazăr” obținute în anul 2009. Acest lucru este posibil ca urmare a
faptului că Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea a deschis în numele
membrilor de sindicat un proces la Curtea de Apel Galați prin care a cerut emiterea ordinului de ministru pentru acordarea distincțiilor „Gh. Lazăr” și a
distincției „Diploma de excelență” - 2008/2009, conform OMECS 5435/2006.
Procesul s-a derulat pe o perioada de 3 ani timp în care SLI Vrancea a
depus probe prin care a demonstrat că dreptatea este de partea membrilor de
sindicat vrânceni.
Prima instanță, respectiv Curtea de Apel Galați, a dat câștig de cauză
dascălilor prin sentința 209/15.10.2013,
iar MENCS a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și
Justiție București. După judecarea recursului SLI Vrancea a câștigat prin
Decizia definitivă a ÎCCJ București nr. 2603/2015 prin care obligă MENCȘ de
a emite ordinul de acordare a distincțiilor „Gh. Lazăr” și a
distincției „Diploma de excelență”- pentru anul școlar 2008/2009.
Odată rămasă definitivă și irevocabilă decizia ÎCCJ București, SLI Vrancea
a solicitat prin adresa nr. 495/27.06.2016 înregistrată la MENCȘ cu nr.
37616/30.06.2016, emiterea ordinului de ministru privind acordarea
distincțiilor „Gh. Lazăr” și a distincției „Diploma de excelență”-2008/2009.
În data de 25.07.2016 MENCȘ se conformă și emite Ordinul MENCȘ nr 4609/25.07.2016 prin care pune în aplicare sentința civilă 209/15.10.2013 a
C.A. Galați, rămasă definitivă prin Decizia nr.2603/2015 a ÎCCJ București, precum și prevederile OMECS 5435/2006.
Astfel, Direcția
Generală de Management și Resurse Umane
din MENCȘ, ISJ Vrancea și unitățile școlare în care erau angajați la acea dată
dascălii vrânceni vor duce la îndeplinire prevederile OMENCȘ nr.4609/25.07.2016
Drepturile financiare care se cuvin în conformitate cu prevederile OMECS 5435/2006
sunt:
„Art. 6. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa I este însoţită de un premiu a cărui valoare este
de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei
semnării ordinului de acordare a distincţiilor.
Art. 8. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa a II-a este
însoţită de un premiu a cărui valoare este de 15% din suma salariilor de bază
primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a
distincţiilor.
Art. 10. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa a III-a este
însoţită de un premiu a cărui valoare este de 10% din suma salariilor de bază

Art. 12. - Diploma de excelenţă este însoţită de un premiu a
cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12
luni de activitate.”
Ne bucură această
reușită a SLI Vrancea, care, alături de celelalte realizări, arată că este o
organizație puternică care apără drepturile și interesele a peste 4000 de
membri- personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic- din învățământul
vrâncean.
Ne angajăm conform
statutului SLI Vrancea să apărăm toate drepturile și interesele care decurg din
legislația în vigoare pentru tot personalul din învățământ, membri de sindicat.
BIROUL OPERATIV AL SLI VRANCEA
Președinte,
Constantin IONESCU
Dascălii vrânceni vor primi distincțiile „Gheorghe Lazăr” și distincția „Diploma de excelență”- obținute în anul școlar 2008/2009!
Un număr de 114 dascăli vrânceni, membri de sindicat, vor primi distincțiile
„Gheorghe Lazăr” obținute în anul 2009. Acest lucru este posibil ca urmare a
faptului că Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea a deschis în numele
membrilor de sindicat un proces la Curtea de Apel Galați prin care cerea
emiterea ordinului de ministru pentru acordarea distincțiilor „Gh. Lazăr” și a
distincției „Diploma de excelență” - 2008/2009, conform OMECS 5435/2006.
Procesul s-a derulat pe o perioada de 3 ani timp în care SLI Vrancea a
depus probe prin care a demonstrat că dreptatea este de partea membrilor de
sindicat vrânceni.
Prima instanță, respectiv Curtea de Apel Galați, a dat câștig de cauză
dascălilor prin sentința 209/15.10.2013,
iar MENCS a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și
Justiție București. După judecarea recursului SLI Vrancea a câștigat prin
Decizia definitivă a ÎCCJ București nr. 2603/2015 prin care obligă MENCȘ de
a emite ordinul de acordare a distincțiilor „Gh. Lazăr” și a
distincției „Diploma de excelență”- pentru anul școlar 2008/2009.
Odată rămasă definitivă și irevocabilă decizia ÎCCJ București, SLI Vrancea
a solicitat prin adresa nr. 495/27.06.2016 înregistrată la MENCȘ cu nr.
37616/30.06.2016, emiterea ordinului de ministru privind acordarea
distincțiilor „Gh. Lazăr” și a distincției „Diploma de excelență”-2008/2009.
În data de 25.07.2016 MENCȘ se conformă și emite Ordinul MENCȘ nr 4609/25.07.2016 prin care pune în aplicare sentința civilă 209/15.10.2013 a
C.A. Galați, rămasă definitivă prin Decizia nr.2603/2015 a ÎCCJ București, precum și prevederile OMECS 5435/2006.
Astfel, Direcția
Generală de Management și Resurse Umane
din MENCȘ, ISJ Vrancea și unitățile școlare în care erau angajați la acea dată
dascălii vrânceni vor duce la îndeplinire prevederile OMENCȘ nr.4609/25.07.2016
Drepturile financiare care se cuvin în conformitate cu prevederile OMECS 5435/2006
sunt:
„Art. 6. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa I este însoţită de un premiu a cărui valoare este
de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12 luni anterioare datei
semnării ordinului de acordare a distincţiilor.
Art. 8. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa a II-a este
însoţită de un premiu a cărui valoare este de 15% din suma salariilor de bază
primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a
distincţiilor.
Art. 10. - Diploma „Gheorghe Lazăr" clasa a III-a este
însoţită de un premiu a cărui valoare este de 10% din suma salariilor de bază
primite în ultimele 12 luni anterioare datei semnării ordinului de acordare a
distincţiilor.
Art. 12. - Diploma de excelenţă este însoţită de un premiu a
cărui valoare este de 20% din suma salariilor de bază primite în ultimele 12
luni de activitate.”
Ne bucură această
reușită a SLI Vrancea, care, alături de celelalte realizări, arată că este o
organizație puternică care apără drepturile și interesele a peste 4000 de
membri- personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic- din învățământul
vrâncean.
Ne angajăm conform
statutului SLI Vrancea să apărăm toate drepturile și interesele care decurg din
legislația în vigoare pentru tot personalul din învățământ, membri de sindicat.
BIROUL OPERATIV AL SLI VRANCEA
Președinte,
Constantin IONESCU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)