Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a atras atenţia Premierului Mihai Tudose,
în cadrul unei întâlniri care a avut loc astăzi la sediul Guvernului, că
majorările salariale anunţate de Executiv, respectiv 25% începând cu data de 1
ianuarie 2018 şi 20% din martie 2018, pentru sistemul de educaţie reprezintă,
în realitate, o creştere netă nu de 50%, cum se vehiculează, ci de 20-25%.
Începând cu
data de 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice și pentru învățământ prevederile
Legii nr 153/2017 privind salarizarea
personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeaşi dată, potrivit
Ministerului Finanţelor Publice, angajaţii vor prelua povara contribuţiilor
către stat. Acest lucru înseamnă o creștere nesemnificativă de la 1 ianuarie
2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajaţii din educație.
Unui profesor
debutant, care are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu
data de 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net îi va
creşte, în mod real cu doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către
stat. Ceea ce înseamnă, că un debutant
va primi, doar 55 de lei în plus la salariu.
Un profesor,
cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1
ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a
acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%.
Începând cu
data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%,
salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare
decât cel actual, iar cel al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la
3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cel actual, chiar
dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna
decembrie 2017.
Federaţia
Sindicatelor Libere din Învăţământ i-a înaintat, totodată, Premierului Mihai
Tudose un memoriu, în numele celor 170.000 de membri, în care i-a cerut să
remedieze și această problemă.
În urma
acestei discuții, s-a stabilit o nouă întâlnire, care va avea loc luni,
28.08.2017, în cadrul căreia vor fi abordate și alte teme de interes pentru
sistemul de educație și salariații acestuia.
“E în primul rând o problemă de onestitate faţă de cadrele didactice.
Cum poţi să le promiţi o creştere cu 50 la sută a salariilor, dacă nu vii şi
explici, că în realitate, această majorare care se aplică la venitul brut,
alături de noile modificări privind fiscalitatea, înseamnă creşteri la
jumătate? FSLI i-a cerut Premierului să rezolve această problemă a contribuţiilor care trebuie plătite de angajaţi către stat, întrucât educaţia este un sistem
în care salariile sunt, în continuare, foarte mici, iar creșterea taxelor va
face, și pentru viitor, ca profesia de dascăl să fie neatractivă pentru tinerii
performanți și cu vocație pentru această meserie”, a declarat preşedintele
FSLI, Simion Hancescu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu