Federația Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, să promulge modificările aduse
Legii Educației Naționale, prin care sunt aduse o serie de îmbunătățiri
învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal. În urma propunerilor
făcute de federația noastră, Senatul României a adoptat în ședința de ieri mai
multe schimbări care erau stringente pentru sistemul de educație din România:
Reducerea numărului de elevi la clasă! Potrivit solicitărilor noastre, a fost stabilit
ca grupele din creșe sau alte forme de educație antepreșcolară vor avea maximum
8 copii, în grădinițe maximum 17, în timp ce clasele din învățământul primar
vor avea cel mult 22 de elevi, iar în învățământul gimnazial și liceal maximum
26. Doar în cazuri excepționale poate fi suplimentat
numărul de elevi la clasă cu cel mult doi. Considerăm că această modificare era
absolut necesară, după ce în ultimii ani ne-am confruntat cu situații absurde
în care avem clase cu 36 sau 38 de elevi sau grupe de învățământ preșcolar unde
numărul de copii putea să ajungă și la 40. Un act educațional de calitate nu
poate fi făcut cu un număr atât de mare de copii sau de elevi, de care trebuie
să se ocupe un singur cadru didactic.
Mai mulți consilieri școlari în educație! O altă modificare importantă adusă Legii
Educației Naționale se referă la reducerea numărului de elevi/preșcolari de
care se poate ocupa un consilier școlar. Se crează premisele angajării
consilierilor școlari și în mediul rural. Un consilier școlar care are acum
obligația să lucreze chiar și cu 2.000 de elevi, va lucra cu un număr maxim de
500 de elevi sau 300 de preșcolari. Este una dintre măsurile prin care sperăm
că violența de orice formă va fi redusă în unitățile de învățământ.
Modificări privind norma didactică.
Prin aplicarea acestei legi, în
norma didactică de predare pot fi incluse și activități
de pregătire pentru evaluări/examene naționale și/sau pentru obținerea
performanței educaționale, precum și cele de învățare remedială.
„(41) Personalul didactic care
desfășoară activitate de mentorat beneficiază de reducerea cu 2 - 4 ore/săptămână a normei didactice de
predare-învăţare-evaluare, în funcție de numărul de profesori - stagiari
coordonați; pentru personalul didactic
încadrat pe post, care desfășoară activitate de mentorat, orele de mentorat se
remunerează în sistem de plata cu ora, cu condiția să aibă 1-2 cadre didactice
în stagiu pentru definitivat.”
"Aceste modificări aduse Legii Educației Naționale și pe
care federația noastră le-a înaintat Comisiei pentru Educație din Senatul
României sunt menite să îmbunătățească nu doar activitatea colegilor noștri, ci
calitatea actului educațional în întregime. Nu putea vorbi de calitate în
situația în care un singur cadru didactic are la clasă 34-38 de elevi. E clar
că nu are cum, omenește vorbind, să le acorde în mod egal tuturor atenția
cuvenită. Prin urmare, reducerea numărului de elevi era o obligație pentru
educația din România. O altă problemă extrem de importantă pe care reușim să o
remediem este cea privind creșterea numărului de consilieri școlari, de care
elevii au mare nevoie. Sperăm că Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va
promulga această lege, înțelegând urgența unor măsuri care ar fi trebuit să fie
aplicate de multă vreme în educație", a
declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu