Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ își exprimă dezamăgirea față de atitudinea
publică manifestată în ultimele zile de Președintele României, domnul Klaus
Iohannis, de Prim – ministrul României,
domnul Dacian Cioloș și de reprezentanții unor partide politice, ca urmare a
amendamentelor aprobate de comisiile de muncă și de finanțe ale Camerei
Deputaților privind majorarea salariilor personalului din învățământ în medie
cu 15%, începând cu data de 1 ianuarie 2017, precum și majorarea salariilor din
sectorul sanitar, două domenii vitale unde salariile sunt printre cele mai mici
din sectorul bugetar.
Este de
neînțeles această atitudine, dacă se are în vedere o realitate de necontestat –
salariile personalului didactic din învățământ, mai ales ale celor la început
de carieră, cu studii superioare, după ultima „majorare” prevăzută de O.U.G.
20/2016, au ajuns la 1100 lei net! Acesta este salariul net al unui cadru
didactic cu studii superioare!
Trebuie
amintit că F.S.L.I. s-a opus adoptării O.U.G. 20/2016, organizând un marș de
protest în data de 1 iunie a.c. la care au participat aproape 15000 de
manifestanți.
Mai
mult, nu trebuie uitat că unul dintre angajamentele Guvernului Cioloș, la
învestire, a fost acela al elaborării legii cadru de salarizare în sectorul
bugetar- proiect de lege care nu este finalizat și supus dezbaterilor cu
reprezentanții confederațiilor sindicale nici până la acest moment!
Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ a susținut, încă de la primele discuții
purtate cu ministrul muncii, domnul Dragoș Pîslaru, pe marginea actelor
normative în domeniul salarizării, necesitatea acordării unei creșteri medii a
salariilor personalului din învățământ, cel mai târziu la data de 1 ianuarie
2017, creștere medie care ar permite
eliminarea unora dintre inechitățile existente în prezent în salarizarea
personalului din sistemul educațional și de la care să se poată pleca în
elaborarea unei noi legi - cadru de salarizare.
În
condițiile în care, la nivel guvernamental, nu s-au găsit soluții pentru
rezolvarea inechităților de natură salarială existente în sectorul bugetar, în
calitatea sa de for legislativ suprem, Parlamentul are îndreptățirea de a
adopta legi menite să înlăture
disfuncționalitățile din salarizarea bugetarilor.
Federația
Sindicatelor Libere din Învățământ apreciază atitudinea constructivă și bunele intenții de care au dat dovadă pe
parcusul celor peste șapte ore de dezbateri președinții celor două comisii,
domnii Adrian Solomon și Viorel Ștefan, punând în discuție amendamentele propuse de sindicatele din
educație la O.U.G. NR.20/2016, menite să rezolve unele lacune și inadvertențe din această ordonanță.
Avem
speranța că toți parlamentarii din Camera Deputaților, care reprezintă
interesele alegătorilor, vor da dovadă că au respect față de salariații celor
două domenii strategice de care depinde viitorul României și vor fi prezenți în
Plenul Camerei Deputaților pentru a vota pozitiv aceste amendamente.
Federația Sindicatelor Libere din
Învățământ solicită public să fie supusă spre aprobare în Camera Deputaților și
O.U.G. Nr. 14/2015 prin care s-au triplat salariile înalților demnitari, act
normativ care nu a fost contestat de aceștia, așa cum o fac acum când s-a
propus această majorare necesară, decentă și sustenabilă.
PREȘEDINTE,
Simion HANCESCU
București,3
Noiembrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu