miercuri, august 07, 2019

Înghețarea angajărilor în educație afectează activitatea în mii de școli din toată țara

   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României să nu blocheze angajările în sistemul de educație, măsură propusă la rectificarea bugetară din această lună. Avertizăm, pe această cale, faptul că, din cele peste peste 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, sunt foarte multe unități cu posturi unice. De asemenea, se propune diminuarea bugetului Ministerului Educației Naționale cu peste un miliard de lei, din care aproape 500 de milioane lei sunt de la cheltuielile de personal și de la plata dobânzilor, în condițiile în care prevederile legii salarizării nu se aplică corect și nu se respectă sentințele judecătorești.

“Guvernul României propune înghețarea ocupării posturilor pentru personalul didactic auxiliar și nedidactic, prin formula de angajare de 1 post scos la concurs pentru 3 neocupate. În cele peste 6.500 de unități de învățământ cu personalitate juridică, deficitul de angajați este foarte mare pentru aceste categorii de angajați; în cea mai mare parte a acestor școli există un număr redus de posturi, cu mult sub normativele care se impun pentru o funcționare normală a acestora. Cele mai multe sunt posturi unice, iar angajările nu pot fi făcute pe formula propusă de Ministerul Finanțelor Publice. Este vorba despre posturile de secretare, contabili, laboranți, bibliotecare, îngrijitoare etc. Avertizăm faptul că blocarea angajărilor în sistemul de educație va duce la blocarea activității în multe unități de învățământ din România.

Propunerea de rectificare bugetară a Ministerului Finanțelor Publice include diminuarea cheltuielilor de personal cu 400 de milioane de lei, argumentând că M.E.N. a făcut estimări greșite la cheltuielile de personal, și cu 80 de milioane de lei a sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obținute prin sentințe judecătorești. Această propunere este de neînțeles, având în vedere faptul că, în acest moment, pentru majoritatea cadrelor didactice, Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu se aplică corect!  Concret, conform Legii nr.153/2017, cadrele didactice care îndeplinesc funcția de diriginte, educatoarele, învățătorii, institutorii, profesorii pentru învățământul primar, profesorii pentru învățământul preșcolar, personalul didactic care are gradație de merit, personalul didactic din învățământul special, personalul didactic care asigură predarea simultană ar trebui să beneficieze de majorări ale salariilor cu procentele prevazute de lege pentru fiecare categorie, prin aplicarea acelor procente la salariile aflate în plată și nu prin raportare la salariile de bază din anul 2016!
Faptul că avem dreptate este recunoscut oficial și de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, într-un răspuns la o adresă a F.S.L.I., dar și de instanțele de judecată care, prin sentințele date, recunosc faptul că salariile categoriilor de angajați menționați mai sus nu se calculează corect! Prin urmare, se impune ca în regim de urgență M.E.N. să aplice corect Legea nr.153/2017, iar M.F.P., înainte de a propune aceste diminuări ale cheltuielilor de personal, trebuie să se asigure că sunt fonduri pentru aplicarea corectă a legii!

F.S.L.I. respinge și propunerea privind diminuarea sumelor destinate pentru plata dobânzilor legale obținute prin sentințe judecătorești în condițiile în care, conform sesizărilor primite de la sindicatele afiliate, sunt multe cazuri în care nu se respectă prevederile sentințelor judecătorești, tăindu-se în mod arbitrar din sumele reale de care ar fi trebuit să beneficieze salariații. Punerea în practică a acestor măsuri propuse de Guvernul României va crea nemulțumiri în rândul salariaților din educație, existând și riscul declanșării unor acțiuni de protest”, a declarat președintele FSLI, Simion Hancescu

luni, iunie 10, 2019

Modificarea Legii 53/2003-Codul Muncii


Legea nr. 93/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative 

În vigoare de la 11 mai 2019

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 354 din 08 mai 2019. Formă aplicabilă la 20 mai 2019.
    Parlamentul României adoptă prezenta lege. 
   Articol unic. -   Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96 din 9 noiembrie 2018 privind prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, cu următoarele modificări şi completări: 
   1. La articolul IV punctul 1, litera c) a alineatului (1) al articolului 56 se modifică şi va avea următorul cuprins: 
    c) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare sau, cu caracter excepţional, pentru salariata care optează în scris pentru continuarea executării contractului individual de muncă, în termen de 30 de zile calendaristice anterior împlinirii condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, la vârsta de 65 de ani; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II;". 
   2. La articolul IV, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 21, cu următorul cuprins: 
    21. La articolul 56, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins: 
    (4) Pe baza unei cereri formulate cu 30 de zile înainte de data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare şi cu aprobarea angajatorului, salariatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum 3 ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă.»" 
   3. La articolul VI, după punctul 1 se introduce un nou punct, punctul 11, cu următorul cuprins: 
    11. După articolul 7 se introduce un nou articol, articolul 71, cu următorul cuprins: 
    Art. 71. -   Ucenicii care, după perioada de probă, încetează contractul de ucenicie din motive imputabile lor pot beneficia de un alt program de ucenicie numai după o perioadă de 2 ani de la data încetării contractului de ucenicie.»" 
   4. La articolul VI punctul 4, litera d) a articolului 17 se modifică şi va avea următorul cuprins: 
    d) se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare judiciară, faliment, dizolvare, lichidare ori administrare specială, care au activităţile suspendate sau au restricţii asupra acestora." 

    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată. 
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
EUGEN NICOLICEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    Bucureşti, 6 mai 2019. 
    Nr. 93. 

vineri, mai 31, 2019

COMUNICAT


Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea își exprimă indignarea și nemulțumirea față de ordinul emis de ministrul educației naționale privind aprobarea planului de școlarizare pentru anul școlar 2019-2020, pentru clasele a IX-a. Numărul de clase  aprobat  este nerealist, imposibil de aplicat și în defavoarea copiilor, părinților și  a cadrelor didactice.
Pentru  județul Vrancea au fost aprobate 70 de clase de liceu și 37 clase de școală profesională. Constatăm  că  21 clase de liceu tehnologic au fost transformate în clase de școală profesională, în condițiile în care în județul Vrancea nu există suficiente solicitări din partea agenților economici,  așa cum prevede O.M.E.N.C.S. 5033 din 29.08.2016 și O.M.E.N.C.S.  5068 din 2016, precum și O.M.E.N. 5031 din 04.09.2018 privind organizarea, desfășurarea și calendarul admiterii în învățământul profesional de stat și în învățământul dual pentru anul școlar 2019-2020.
Trebuie precizat că unitățile școlare nu au baza materială pentru desfășurarea stagiilor de pregătire practică în concordanță cu standardele de pregătire profesională.
De asemenea, conform calendarului privind Metodologia de mișcare a personalului didactic, s-au desfășurat etapele de mobilitate, acest lucru determinând alte modificări ce vor avea efecte negative asupra personalul didactic.
S.L.I. Vrancea solicită imperativ M.E.N. retragerea prezentului ordin, în vederea unei bune desfășurări a procesului instructiv educativ pentru anul școlar 2019-2020, în caz contrar  vom  declanșa toate formele de protest prevăzute în Legea dialogului social.

Biroul Operativ al S.L.I. Vrancea
Preşedinte,
Constantin IONESCU