21 februarie 2023

‼️ 𝐅𝐒𝐋𝐈: 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐦 𝐠𝐫𝐞𝐯𝐚 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐚, 𝐝𝐚𝐜𝐚 𝐚𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐚 𝐠𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 𝐬𝐚 𝐢𝐠𝐧𝐨𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐛𝐥𝐞𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞!!

 Comunicat de presa

👉 Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în numele membrilor de sindicat ale căror drepturi și interese le apără, îşi exprimă nemulţumirea faţă de decizia coaliţiei care guvernează România de a elimina din Proiectul Legii Învăţământului Preuniversitar un articol pe care îl considerăm fundamental şi de care depinde evoluția învăţământului românesc în următorii ani, articol potrivit căruia „În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea  întregului personal didactic de predare se realizează în mod progresiv, având la bază salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic”.

⚠️ Transpunerea în practică a acestui articol ar însemna ca un profesor debutant să obţină un venit net de aproximativ 3.900 de lei, mai mic decât a multor categorii de salariați cu studii inferioare celor ale cadrelor didactice. Prin eliminarea acestui articol înţelegem că în noua lege de salarizare elaborată de către Ministerul Muncii nu se doreşte ca personalului didactic să i se acorde un nivel de salarizare motivant şi în concordanţă cu importanţa activităţii profesionale desfăşurată. 

❗️Motivarea resursei umane din învăţământ este condiţia primordială pentru a avea un sistem de educaţie performant în România. Pentru guvernanţi, trebuie să fie un semnal de alarmă serios faptul că în România creşte numărul profesorilor necalificaţi, categorie care nu se regăseşte în nicio ţară membră a UE  şi nu numai. 

📌 De asemenea, există semnale că actuala coaliţie nu este de acord nici cu un alt articol, extrem de important, din acest proiect de lege, cel conform căruia „Finanţarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ, cu toate componentele sale de asigurare a funcţionării, reprezintă anual, minim 15% din cheltuielile bugetului general consolidat.” 

‼️ Considerăm că eliminarea acestui articol ar fi un semnal clar că se doreşte în continuare menţinerea subfinanţării cronice a educaţiei. 

📌 FSLI şi FSE „SPIRU HARET” îşi exprimă, de asemenea, nemulţumirea faţă de nerezolvarea problemelor salariale ale personalului nedidactic, cerinţa fiind aceea ca salariile acestei categorii profesionale să fie majorate la nivelul maxim prevăzut de Legea 153/2017. Reamintim faptul că aceşti salariaţi au venituri, în medie, de aproximativ 2.000 de lei lunar, ceea ce înseamnă că aceşti oameni sunt condamnaţi la sărăcie extremă. Este greu de înţeles de ce Guvernul României amână rezolvarea acestei probleme, având în vedere că impactul bugetar este nesemnificativ.

   ✅ FSLI şi FSE „SPIRU HARET” cer de urgenţă Guvernului României să găsească soluţii la următoarele: 

a) rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;

 b) identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;

 c) adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;

 d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;

e)  în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;

f) remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;

g) instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;

h) plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;

i) plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic. 

‼️ 𝐈𝐧 𝐜𝐚𝐳𝐮𝐥 𝐢𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐨𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐫𝐚𝐦𝐚𝐧 𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞, 𝐚𝐧𝐠𝐚𝐣𝐚𝐭𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐞𝐝𝐮𝐜𝐚𝐭𝐢𝐞 𝐬𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚𝐭𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭:  

𝟏. 𝐏𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐆𝐮𝐯𝐞𝐫𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐢 𝐚 𝐬𝐞𝐝𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐫𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝐬𝐢 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟑;

𝟐. 𝐌𝐚𝐫ș 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐭𝐞𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐬𝐟𝐚𝐬𝐮𝐫𝐚𝐭 𝐢𝐧 𝐁𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞𝐬𝐭𝐢 𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟑;

𝟑. 𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 GREVEI GENERALE 𝐢𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐚 𝐝𝐞𝐜𝐚𝐝𝐚 𝐚 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐢 𝐦𝐚𝐢;

𝟒. 𝐀𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐮𝐧𝐢 𝐬𝐩𝐞𝐜𝐢𝐟𝐢𝐜𝐞.

      PREŞEDINTE,                                       

Simion HANCESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu