13 septembrie 2016

Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea susține performanța în educație!





Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea susține, încurajează și sprijină performanța la toate nivelurile. În acest sens astăzi, 12 septembrie 2016, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar la Colegiul Național Unirea, unde au fost prezenți profesori, elevi, părinți, Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea a oferit elevului Toma Adrian  un laptop, pentru performanța obținută la Olimpiada Internațională de Geografie de la Beijing, iar domnului Dragomir Octavian, profesor îndrumător și membru de sindicat al Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea, un premiu în valoare de 500 lei.
În acest an școlar Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea va continua să lupte pentru o finanțare corespunzătoare a învățământului. Se vorbește în ultima perioadă deseori de performanță în educație, dar despre investiții în aceasta, mai puțin. Dacă dorim un învățământ performant, investiția în educație nu mai necesită amânare!
La început de an școlar, Sindicatul Liber din Învățământ Vrancea transmite întregului personal din învățământ un an școlar cu multă sănătate, multe bucurii, satisfacții, împliniri și performanțe.

Biroul Operativ al SLI Vrancea
Președinte, prof. Constantin IONESCU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu