27 iunie 2016

Guvernul promite o lege a salarizării în toamnă!

       
      Astăzi, 27 iunie 2016, o delegație a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, formată din Simion Hancescu – Președinte, Constantin Rada – Secretar General, Giani Leonte – vicepreședinte și Președinte al Alianței Sindicatelor din Învățământ Suceava, Laviniu Lăcustă – Președinte Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar Iași și George Purcaru – Președinte Sindicatul Liber din Învățământ Bacău, a avut o discuție cu Viceprim- ministrul României, domnul Vasile Dâncu, ca urmare a situației din cele trei județe (Suceava, Iași, Bacău) în care există un procent semnificativ de membri de sindicat care au anunțat public că doresc să se retragă de la examenele naționale din această vară.

      În cadrul discuțiilor s-au abordat probleme generate de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență nr. 20/2016, dar și alte probleme specifice sistemului educațional, inclusiv cele privind elaborarea unui proiect de lege a salarizării în sistemul bugetar.
       Viceprim- ministrul Vasile Dîncu s-a angajat că, în perioada imediat următoare, vor începe discuțiile privind o nouă lege de salarizare a bugetarilor, care să fie înaintată Parlamentului, spre dezbatere și aprobare, în această toamnă. De asemenea, a promis că se vor găsi soluții pentru rezolvarea problemelor în materia salarizării personalului din învățământ, decurgând din aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, inclusiv prin normele metodologice de aplicare a acesteia.

Un comentariu:

  1. Chiar credeti? Nu-si asuma nimeni astfel de Lege, inaintea alegerilor. Sunt niste mincinosi! N-au facut nimic din ce au promis....Sindicatele puteau obtine macar tichetele de vacanta pentru oamenii scolii...Cadrele didactice sunt singurii bugetari care n-au primit nici anul acesta....

    RăspundețiȘtergere