joi, ianuarie 11, 2018

Noutati legislative:

*OMEN 3027 / 2018 pt modificarea si completarea ROFUIP (OMENCS 5079/2016).pdf

**Legea nr. 3/2018 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018

***Legea nr. 2/2018 a bugetului de stat pe anul 2018 publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 4 din 03 ianuarie 2018

Demersuri ale FSLI în ceea ce privește reîncadrarea conform legii unitare a salarizării 153/2017!

*Răspuns Rezoluție .pdf>Descărcați

Adresa MMJS-salarizare.pdf>Descărcați

Adresa solicitare Comisie paritarăMEN.pdf>Descărcați

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ  a solicitat MEN, convocarea Comisiei paritare de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale. În şedinţa comisiei paritare din data de 04.12.2017, s-a stabilit ca, în luna ianuarie 2018, să fie discutate o serie de probleme înscrise pe ordinea de zi a şedinţei în cauză, respectiv:
1. Reîncadrarea personalului didactic generate de aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017:
În şedinţa din decembrie 2017 s-a stabilit ca acest punct să fie discutat după ce se aprobă ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii-cadru nr. 153/2017. Însă, după apariţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu s-a mai întrunit comisia paritară. Mai mult, O.U.G. nr. 91/2017 nu a rezolvat principalele probleme existente în salarizarea personalului didactic. 
Având în vedere modul „aleatoriu” în care s-a procedat la reîncadrarea personalului didactic la 1 iulie 2017 (data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017) – ca urmare a modului diferit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a ajuns în situaţia în care, îCcepând cu 01.07.2017, există mai multe „salarii de bază” diferite, între personalul didactic care exercită aceeaşi funcţie didactică, are aceleaşi studii, aceeaşi vechime în învăţământ şi acelaşi grad didactic sau, după caz, acelaşi grad/treaptă profesională. Practic, prin modul diferite de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017, s-au creat discriminări în salarizarea personalului didactic.
În condiţiile în care creşterea salarială de 25%, prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 va fi acordată personalului didactic începând cu 1 ianuarie 2018, se raportează la cuantumul brut al salariilor de bază precum şi la cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut acordat pentru luna decembrie 2017, iar creşterea salariată din martie 2018 se va raporta la cuantumul brut al drepturilor salariale mai sus enumerate, aferente lunii februarie 2018, este evident faptul că, fără o intervenţie legislativă prin care să se instituie grile privind salariile de bază ale personalului didactic (salarii la care să se raporteze majorările salariale ce se acordă în anul 2018 personalului didactic), nu se vor elimina discriminările salariale existente în prezent în sistemul de învăţământ.
Apreciem că, în cadrul comisiei paritare de la nivelul M.E.N., se pot identifica soluţii de rezolvare a acestor probleme privind salarizarea personalului din educaţie. De altfel, în acest sens s-a exprimat şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. 6086/DPS/38120/RG/19.12.2017, în care se menţionează că: „pentru precizări suplimentare asupra aspectelor menţionate trebuie să se pronunţe Ministerul Educaţiei Naţionale care, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea- cadru nr. 153/2017, asigură gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat”.
2.         Comisiile tehnice de lucru pentru:
  • elaborarea normativelor de încadrare pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Activitate învăţământ Preuniversitar (C.C.M.U.N.S.A.I.P);
  • elaborarea proiectului Nomenclatorului bolilor profesionale şi a incompatibilităţilor de ordin medical cu funcţia didactică, prevăzut de art. 50 din C.C.M.U.N.S.A.I.P., comisie din care să facă parte şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii;
  • elaborarea Codului de etică.
  • elaborarea proiectului Metodologiei de calcul a daunelor-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii prin care s-au acordat drepturi salariale personalului din învățământ
3.  Emiterea unei hotărâri privind acordarea concediului de odihnă suplimentar pentru personalul didactic auxiliar si nedidactic, prevăzut la art. 29 alin. (5) din C.C.M.U.N.S.A.I.P.
În plus, în şedinţa comisiei paritare din 4 decembrie 2017, s-a hotărât întrunirea, încă din luna decembrie a anului trecut, a unei comisii tehnică care să elaboreze:
  • proiectul Normelor metodologice privind stabilirea gradului unităţilor şi instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi a salariilor de bază ale personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar;
  • criteriile pe baza cărora se realizează diferenţierea pe zone şi localităţi, în vederea elaborării proiectului hotărârii de guvern privind diferenţierea pe zone şi localităţi şi acordarea indemnizaţiei cuvenite personalului didactic de predare calificat şi personalului didactic de conducere care îşi desfăşoară activitatea în zone izolate.
 Deşi hotărâtă, respectiva comisie nu si-a desfăşurat activitatea, astfel încât trebuie stabilit calendarul întâlnirilor și data de finalizare a acestor proiecte.


vineri, decembrie 22, 2017

URARE

“În prag de sărbători, vă dorim să petreceţi clipe minunate alături de cei dragi, să întâmpinaţi  Naşterea Domnului cu bucurie în suflet, iar anul 2018 să fie mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de realizări!”
„Sărbători fericite!”

    BIROUL OPERATIV AL
Sindicatului Liber din Învăţământ Vrancea
Președinte, Constantin IONESCU

Mesajul Președintelui FSLI cu ocazia Sărbătorilor de iarnă!!!

Dragi colegi, elevi și părinți,

     Ne apropiem de o perioadă în care ceea ce contează cel mai mult sunt iubirea, liniştea şi cei dragi. Familia este cea spre care ne îndreptăm cu gândul, dar mai ales cu sufletul nostru. Îmi doresc ca fiecare dintre voi să simtă emoţia acestor sărbători, a minunii Naşterii Domnului şi să se bucure de ce are.
     E momentul în care, mai mult ca niciodată, trebuie să ne aducem aminte că suntem oameni, iar asta trebuie să ne facă să ne deschidem spre cei din jurul nostru, să fim mai buni, să nu judecăm pe cei din jur, să îi încurajăm pe cei care au nevoie și să oferim bucurie tuturor.
     Crăciunul e atunci când înveţi să dăruieşti din nou, fără să aştepţi  să fii răsplătit pentru asta. Este o lecţie pe care vreau să o învăţăm până vom şti să definim bunătatea, exact prin ceea ce suntem noi.   

     Dragi colegi, părinţi şi elevi,

      La final de an, ne facem toți bilanțul, vedem ce am realizat și unde am greșit. Dar mai important decât atât, ne facem planurile pentru noul an. În 2018, anul în care sărbătorim o sută de ani de la Marea Unire, îmi doresc să înceapă întrarea în normalitate a învățământului românesc, iar asta înseamnă: finanțarea educației să se facă în conformitate cu  nevoile reale; dascălii să fie plătiți conform importanței muncii pe care o prestează, nu așa cum vor fi remunerați conform Legii nr.153/2017; înfăptuirea unei reforme curriculare reale; elaborarea unei legi a educației care să nu mai necesite modificări, măcar pentru un ciclu complet de învățământ; sporirea investițiilor în infrastructura școlară.
     Oricât ne-am ruga, Moș Crăciun nu are posibilitatea de a satisface aceste doleanțe de bun simț, însă cei care le pot transpune în practică sunt cei care guvernează și le cerem să facă asta!
     Această țară  merită să aibă condiţii mai bune în şcoli,  profesori cu un statut social care să-i motiveze să fie performanți la clasă, astfel încât, elevii-beneficiarii direcți ai sistemului de învățământ, să dobândească toate cunoștințele și competențele necesare pentru a fi utili societății.
     Ca preşedinte a celei mai mari federaţii din educaţie, am o mare responsabilitate în faţa colegilor mei. Drepturile lor sunt pe primul plan pentru mine. Voi lupta în continuare, alături de toţi cei care fac parte din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, pentru îmbunătățirea statutului social al acestor oameni deosebiți care lucrează în sistemul de învățământ.
     Acestea sunt dorințele pentru  Noul An!

     Clădim împreună prin respect și încredere reciprocă! Împreună putem face din dorințe, realitate! 

     Vă doresc sărbători liniştite alături de cei dragi, multă sănătate, iar în anul 2018 să  aveți parte de împliniri personale și profesionale, astfel încât să fiți mândri că faceţi parte din sistemul de educație!

Preşedinte F.S.L.I.,
Simion HANCESCU

luni, decembrie 18, 2017

: Instituţiile statului încalcă legea prin care Educaţia trebuie să primească 6% din PIB !!!

      Sistemul de educaţie din România are nevoie de investiţii serioase, pentru a permite elevilor să facă performanţă şi, mai ales, pentru a ţine pasul cu schimbările acestui secol. Nu putem tolera la nesfârşit situaţia în care: încă avem multe şcoli care nu corespund standardelor europene; mulți profesori  au salariile la nivelul angajaţilor necalificaţi din alte domenii; bugetul  educaţiei  situează România la coada ţărilor europene. Cei care conduc această ţară încalcă grav legea care prevede alocarea a 6% din PIB pentru educație.   
        Sistemul de învăţământ din România va primi în anul 2018 un buget în valoare de 27 de miliarde de lei, fără a lua în calcul banii alocați pentru investiții, dar și cu aceștia, este foarte probabil ca în anul 2018 procentul din PIB alocat educației să nu depășească 3,5%. Adică aproape jumătate din cât prevede legea, potrivit căreia sistemul de învăţământ din România ar trebui să aibă un buget de 6% din PIB.
   Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia Guvernului, Parlamentului, precum şi Preşedintelui României, asupra gravităţii acestei situaţii: AVEM O LEGE CARE NU SE APLICĂ! Este inadmisibil ce se întâmplă, atâta timp cât media europeană a procentului din PIB alocat educației este de 5,4%, iar media în Europa de Est este de 4,7%. 
Lipsa banilor alocaţi acestui sistem se reflectă în sărăcia din şcoli. Iar acest lucru ne costă pe toţi: profesori, elevi şi părinţi. Cum să cerem performanţă unui sistem care nu e tratat ca o prioritate naţională, așa cum se clamează?
În acelaşi timp, angajaţii din educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar. Salariile cadrelor didactice sunt, după toate majorările din ultimii ani, umilitoare, iar ceea ce este revoltător, acestea vor rămâne la fel și după aplicarea Legii de salarizare Nr.153/2017. Acum, salariul unui profesor care are o vechime de 25 de ani la catedră, este comparabil cu acela al unui angajat cu studii gimnaziale de la o primărie, asta grație prevederilor legii mai sus menționate. Dacă un profesor este plătit sub nivelul  salariului unui muncitor necalificat, ce speranță mai are această țară?
      “Educația este un domeniu care a fost neglijat în ultimii 27 de ani în ceea ce privește finanțarea, iar acum “decontăm” cu toţii nepăsarea, amânarea sau nerespectarea unei legi. Aşa am ajuns să fim unici în Uniunea Europeană: suntem singura ţară în care educaţia se face  și cu necalificaţi. Alocarea sub 6% din PIB pentru educație este, din punctul meu de vedere, un atentat la siguranța României. Viitorul României este direct condiționat de performanța sistemului educaţional, iar această performanță depinde de finanțarea învățământului. Este revoltător cum insituţiile statului au acordat învăţământului “resturi” din buget, iar ceea ce este de neînțeles , este faptul că Președintele României, profesor fiind, a promulgat în ultimii trei ani  legile bugeului de stat, fără nicio tresărire, conștient fiind că se încalcă prevederile legale. Și probabil așa va proceda și cu bugetul pentru anul 2018. Așa cum stau lucurile, este posibil să se ajungă la un protest de amploare, în care să fie implicați părinții și salariații din învățământ, pentru a cere un lucru elementar: respectarea legii, în sensul de a se aloca pentru educație 6% din PIB”, a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu. 

vineri, decembrie 08, 2017

OU90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2018.docx

Guvernul a  aprobat pe 6 decembrie 2017, OU 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru anul 2018. 

Conform acestui act normativ art.39 prevede că salariile vor fi plătite prin ISJ-uri (primăriile vor asigura doar fondurile ce vizează cheltuielile materiale) și se reglementează plata dobânzilor, plățile începând de anul viitor!!!

De asemenea conform art 9 alin 3 se va acorda o singură indemnizaţie de vacanţă sau o singură primă de vacanţă, după caz, sub formă de vouchere in anul 2018!

COMUNICAT DE PRESĂ: 📣Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor!

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ trage, din nou, un semnal de alarmă cu privire la siguranța elevilor și a angajaților din spaț...