" Astăzi, 1 februarie 2024, începând cu ora 14:00, a avut loc la sediul Ministerului Educației o întâlnire a conducerilor executive ale federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar cu conducerea Ministerului Educației. Din partea ministerului, la discuții au participat: doamna ministru Ligia Deca, domnii secretari de stat Sorin Ion, Florian Lixandru și Gigel Paraschiv, doamna secretar general Ioana Lazăr, doamna director general Corina Marin și domnul director general Mihai Păunică. Au fost abordate problemele sesizate de reprezentanții federațiilor sindicale, respectiv:
1. Referitor la modificarea condițiilor de acordare a indemnizației pentru titlul științific de doctor, operată prin art. XXXVIII din O.U.G. nr. 115/2023, conducerea ministerului ne-a informat că nu a fost agreată propunerea federațiilor sindicale de a fi exceptat personalul didactic. S-a acceptat completarea, prin ordonanță de urgență, a cadrului legal existent, astfel încât verificarea modului în care activitatea cadrului didactic este valorificată în mod suplimentar să se realizeze cu ocazia evaluării anuale a personalului didactic, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (nu lunar).
2. În ceea ce privește deblocarea posturilor din educație – Ministerul Educației a întreprins toate demersurile necesare. Promisiunea este că săptămâna viitoare Memorandumul va intra în ședință de Guvern.
3. În ceea ce privește indemnizația de hrană și voucherele de vacanță – prin aceeași ordonanță de urgență menționată la pct. 1 se va reglementa expres că, pentru personalul din sistemul de învățământ, acordarea acestor drepturi se va stabili prin raportare la salariul net cuvenit funcției de bază.
4. Privitor la încadrarea îngrijitoarelor ca personal didactic auxiliar („îngrijitoare în educația timpurie”) – reprezentanții M.E. au afirmat că, fiind funcții noi în sistem, încadrarea acestora se va putea face după identificarea cu exactitate a tuturor posturilor care întrunesc condițiile necesare, apoi transformarea acestora și modificarea statelor de funcții; în aceste condiții, până la finalizarea parcurgerii etapelor anterior menționate, vor fi salarizate ca personal administrativ.
5. Comisia paritară de la nivelul Ministerului Educației se va întruni în cursul lunii februarie pentru a se discuta problemele propuse de federațiile sindicale prin cele trei adrese pe această temă [decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecţie (ochelarilor de vedere/lentilelor de vedere); deducerea instituită la art. 78 alin. (2) lit. a) pct. v) din Codul fiscal, privind abonamentele pentru utilizarea facilităţilor sportive în vederea practicării sportului şi educaţiei fizice cu scop de întreţinere; eliberarea fluturașilor de salarii tuturor angajaților; nomenclatorul bolilor profesionale pentru personalul din învățământ etc.].
6. După data de 15 februarie 2024 se va proceda la convocarea părților în vederea negocierii și semnării ACTULUI ADIȚIONAL la Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar, în vederea armonizării acestuia cu Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (precizăm că proiectul Actului adițional a fost deja înaintat Ministerului Educației de către federațiile sindicale).
7. În ceea ce privește decontarea cheltuielilor de navetă ale personalului didactic – Ministerul Educației va solicita Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației să transmită o adresă către toate unitățile administrativ-teritoriale pentru a continua/relua plățile, în conformitate cu Normele metodologice privind decontarea cheltuielilor pentru naveta la şi de la locul de muncă a cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 569/2015.
8. Având în vedere situațiile cu care se confruntă în continuare învățământul antepreșcolar, pe data de 14 februarie 2024 se va reuni la minister grupul de lucru constituit în vara anului trecut, pentru a propune soluții la problemele rămase nerezolvate.
9. În privința obligativității depunerii cazierelor judiciare și a certificatelor de integritate comportamentală, se caută soluții în vederea simplificării procedurilor de obținere a acestora.
10. Având în vedere întârzierea cu care s-a reglementat preluarea personalului medical de specialitate din unităţile de învăţământ în structura de personal medico-sanitar angajat de autorităţile administraţiei publice locale, se va trimite o precizare în teritoriu conform căreia salariile aferente lunii ianuarie să fie plătite tot de unitățile de învățământ."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu