“În
anul Centenarului, am rămas cu restanţe în faţa Educaţiei”
Educaţia înseamnă evoluţie. Educaţia
însemnă valori. Educaţia înseamnă speranţa într-un viitor pe care cu greu îl
putem descifra în vremuri tulburi. Educaţia înseamnă să vrei, să faci, să dai
mai departe.
În
anul Centenarului Marii Uniri, un an cu o însemnătate puternică pentru ceea ce înseamnă
construcţia statului modern, educaţia trebuie să urce pe podiumul priorităţilor
care au stat la baza constituirii României. Cei care au transformat idealul
într-o luptă a unei întregi naţiuni au fost intelectualii şi elitele societăţii
româneşti. Fără ei, 1 decembrie 1918 nu ar fi fost în acelaşi context şi, mai
ales, nu ar fi oferit acelaşi rezultat: cel al uniunii!
În anul 2018, statul modern a căpătat alte
valenţe, iar educaţia nu doar că nu mai reprezintă o prioritate naţională, ci
este “atacată”
prin seria măsurilor distructive. O simplă radiografie a sistemului de
învăţământ ne arată că “şcoala românească” a rămas doar un simbol. Investiţii
scăzute, salarii complet nemotivante pentru cadrele didactice,ceea ce face ca
România să fie singura țară din Uniunea Europeană unde există cadre didactice
fără studii de specialitate, unităţi de învăţământ din care lipsesc internetul,
calculatoarele sau metodele moderne de predare, elevi direcţionaţi greşit de
programe şcolare învechite şi neadaptate cerinţelor de pe piaţa muncii, clase suprapopulate
în care accentul este pus pe cantitatea şi nu pe calitatea actului educaţional,
o subfinanţare cronică menţinută an de an. Cea mai recentă măsură a unui
ministru al Educaţiei a fost reducerea a peste 4.600 de posturi din unităţile
de învăţământ, în codiţiile în care sistemul are un deficit foarte mare de
personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic. În consecinţă, nu putem spune decât că,
în anul Centenarului, am rămas cu restanţe în faţa Educaţiei. Avem atât de
multe de recuperat, încât prin lipsa implicării sau prin aplicarea unor
politici greşite, ne vom confrunta, în curând cu un sistem bolnav, care nu mai
poate fi ajutat. Cei care au de pierdut nu sunt doar colegii noştri, ci mai
ales elevii.
După 100 de ani am putea să începem să
învăţăm lecţia, cea a responsabilităţii sociale, în care interesul binelui
comun trebuie să primeze. Dar pentru asta avem nevoie de unitate şi de forţa
solidarităţii. Cel mai bun parteneriat care poate pune pe picioare un sistem
aflat în mare suferinţă, este cel între cadrele didactice, părinţi şi copii.
De Ziua Internaţională a Educaţiei apelul
federaţiei noastre merge chiar către aceşti parteneri reali: împreună putem
aduce schimbarea în bine. Altfel, vom intra în rotativa păguboasă a guvernărilor
care au avut doar scopul de a profita de oamenii care le-au oferit
încrederea.
În anul 2018 trebuie să ne reamintim ce
înseamnă de fapt educaţia: şansa unei societăţi de a evolua, calea către
prosperitate şi dezvoltare economică, ieşirea din sărăcie, accesul la un nivel
crescut de informaţii şi, mai presus de orice, construirea unui mecanism prin
care nu mai poţi fi devalorizat, pentru că un om educat, este un om puternic, iar o ţară
care se uită spre educaţie şi investeşte în ea, e o ţară care are un
viitor.
SIMION
HANCESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu